După repetate valuri de aer rece, în judeţ sunt prognozate spre sfârşitul săptămânii maxime specifice mai mult sezonului de primăvară.
Potrivit prognozelor, azi cerul va fi înnorat în special pe parcursul dimineţii dar se va mai însenina spre după-amiază. Maxima va fi de -1°C, în timp ce minima va fi de -6°C.
Mâine, în ultima zi de ianuarie, va fi o zi în cea mai mare parte senină. Mercurul din termometre va oscila între 1°C, maxima şi -7°C, minima. De altfel, din această zi, temperaturile vor fi în creştere.
Miercuri, cerul se va menţine senin atât ziua, cât şi noaptea. Temperaturile vor fi cuprinse între 2°C, maxima şi -6°C, minima.
Senin va fi şi joi, în timpul zilei. Pe parcursul nopţii însă, norii îşi vor putea face apariţia. Maxima prognozată va fi de 4°C, iar minima de -2°C.
De vineri, temperaturile se vor apropia de valori specifice primăverii. Deşi cerul va fi parţial înnorat, maxima va fi de 8°C, iar minima la pragul îngheţului. Sâmbătă şi duminică, va fi şi mai cald. Tot pe fondul unui cer parţial înnorat, maxima va fi de 9°C iar minima se va menţine la pragul îngheţului.