miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocal BTNordul judeţului, periat de poliţişti

Nordul judeţului, periat de poliţişti

actiuni-politie-rural-toamnaPoliţiştii botoşăneni au continuat, joi şi vineri, acţiunile organizate în judeţ. Astfel, timp de două zile, poliţiştii au acţionat în orașul Darabani și comunele Coţuşca, Havîrna, Mileanca, Păltiniş şi Viişoara. Au fost efectuate controale şi verificări la 22 de agenţi economici, fiind controlate în trafic 48 de maşini, acţiunile soldându-se cu aplicarea a 43 de sancţiuni, amenzile cumulând 11.575 lei. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie, şapte sancţiuni au fost pentru abateri de la normele de comerţ, 23 pentru încălcarea legislaţiei rutiere, cinci pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, iar opt pentru fapte prevăzute de Legea privind reglementarea pieţei produselor agricole. Totodată, poliţiştii au confiscat bunuri şi numerar în valoare de aproximativ 350 de lei, fiind reţinut un permis de conducere şi un certificat de înmatriculare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
9.4 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
11 °
mie
11 °
J
9 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...