Adusă în pragul unei căderi psihice de certurile dintre părinţi, o fetiţă de 13 ani, din Roşiori, a băut hipoclorit de sodiu pentru a-şi pune capăt zilelor. Din fericire, bunica, la care aceasta se mutase tocmai din cauza divergenţelor dintre părinţi, a sunat la timp la 112, iar la faţa locului a ajuns o ambulanţă cu medic, care i-a acordat primul ajutor. „Am preluat pacienta şi am transportat-o la Secţia de Pediatrie. A fost stabilizată şi preluată de colegii de acolo pentru supraveghere şi tratament de specialitate”, a precizat Eduard Gurău, medic în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), situaţia familiei din comuna Răchiţi era în atenţia autorităţilor locale, dar cu toate acestea puţin a lipsit să se înregistreze o tragedie.
Angajaţii instituţiei se vor deplasa la domiciliul copilei pentru a vedea dacă mediul în care aceasta trăieşte este unul propice creşterii şi educării. În trecut, ea a mai plecat de acasă la rude, tot din cauza scandalurilor din familie.
După evaluarea cazului în momentul externării se va stabili dacă fata se va întoarce în mediul familial sau se va institui o măsură de protecţie specială, eventual pentru o scurtă perioadă de timp va fi cazată în Centrul de primire a copilului în regim de urgenţă. „Astfel de gesturi sunt un strigăt din partea copiilor în situaţii ca aceasta, în care părinţii sunt prea absorbiţi de propriile conflicte şi probleme şi nu îşi dau seama că între ei este un copil, pe care îl expun tuturor acestor ieşiri violente. Fetele sunt mai predispuse la astfel de gesturi”, a precizat un psiholog botoşănean.
Tragedii cuantificate în statistici
Afirmaţia specialistului este confirmată şi de statistici, care arată că, în ultimii ani, zeci de copile au încercat să-şi pună capăt zilelor, iar unele şi-au dus la capăt planurile macabre.
Anul trecut, de exemplu, o adolescentă în vârstă de 16 ani s-a aruncat de la geamul apartamentului social în care fusese cazată de conducerea DGASPC, în timp ce în casă se afla un instructor de educaţie. Tânăra a supravieţuit impactului cu solul, dar a murit câteva ore mai târziu în Secţia de Pediatrie, nu înainte de a mărturisi că nu şi-a dorit să moară, ci doar să-şi aducă mama acasă.
În toamna 2013, Corina, o adolescentă de 15 ani, şi-a luat viaţa în pădurea de lângă Hudum, după ce colegii râseseră de faptul că era săracă. Şi o adolescentă de 14 ani a ajuns să-şi dorească să moară după ce a fost batjocorită de colegi pe o reţea de socializare, din cauza unor poze. După o perioadă în care a refuzat să mai meargă la şcoală, a reuşit să-şi revină cu ajutor de specialitate.