spot_img
duminică, noiembrie 24, 2024
HomeLocal BTAnchetă de omor la Maternitate

Anchetă de omor la Maternitate

Născut perfect sănătos, un micuţ a trăit doar 31 de ore. La 48 de ore de la deces s-a descoperit că moartea a fost adusă de o infecţie, care ar fi putut fi luată din spital. Acum părinţii i-au reclamat la parchet pe toţi angajaţii Maternităţii, inclusiv pe medicul Maria Vântu, cea care a monitorizat sarcina, şi pe neonatologul Dana Burlacu. „S-a stins în faţa noastră. Şi nu puteam face nimic. Şi nimeni nu făcea nimic”, a spus tatăl îndurerat.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Familia Alexandrescu acuză cadrele medicale de neglijenţă, dar şi de comportament neadecvat, după ce o asistentă a informat-o pe mamă că „va avea grijă de ea doar dacă-i va da bani”. Mai mult, ca o ultimă lovitură a sorţii, femeia a fost întrebată în timpul operaţiei, când era sub efectul anestezicelor, dar mai ales al unui travaliu de aproape 12 ore, dacă vrea ca trompele să îi fie legate, pentru a nu mai face copii. Ştiind că tocmai născuse un copil perfect sănătos, răspunsul a fost da.

Azi, de la ora 17.00, familia, dar şi alte câteva zeci de botoşăneni vor participa, în Piaţa Revoluţiei, la un marş al tăcerii în memoria copilului mort, dar şi împotriva neregulilor din sistemul sanitar.

 

Dosar complet de analize

 

Lucian şi Otilia Alexandrescu şi-au dorit nespus un frăţior pentru fetiţa lor, iar, pentru ca visul lor să devină realitate, pe durata sarcinii femeia a făcut toate controalele cerute, chiar şi unele în plus. Toate anunţau că va avea un băieţel perfect sănătos. „Am ajuns să nu ţinem în priză aparatul împotriva ţânţarilor, pentru că mirosul ar fi putut dăuna. Nu bea apă minerală, nu mânca prăjit, am fost la toate controalele şi la toate analizele totul ieşea bine. Pentru ca la final să ne spună că băieţelul nostru a murit”, a povestit tatăl.

 

Mamă lăsată să se chinuie 12 ore

 

Pe 1 septembrie, Otilia, însărcinată în 40 de săptămâni, a mers la Maternitate, pentru un consult de rutină. În urma acestuia i s-a spus că fătul îşi schimbase poziţia şi trebuia internată pentru cezariană. „Am plecat acasă liniştită, mi-am luat bagajul şi am venit la spital să mă interneze. Ulterior am fost consultată iar şi mi s-a spus că fătul revenise la poziţia iniţială. Atunci doamna doctor a decis să îmi rupă apa şi să provoace travaliul”, a declarat femeia. Au urmat mai bine de 12 ore de chin. „Nu pot să vă descriu ce s-a întâmplat în acele ore. În primul rând, doamna doctor mi-a dat drumul la apă, a spart membrana cu o pensetă, o chiuretă, nu ştiu exact. Ca să aflu ulterior că în fişa de observaţie a scris că membranele s-au rupt spontan. A fost prima minciună. Apoi, pentru că nu mă dilatam, asistentele veneau din când în când şi pur şi simplu forţau cu pumnul”, a mai povestit mama. Într-un final, medicul a decis cezariana. Băieţelul s-a născut pe data de 1, la ora 23:03. „Scorul la naştere a fost APGAR 9. Nu a primit 10 pentru că a durat mult travaliul. Un băieţel de 3.740 de grame, perfect sănătos, aşa cum au spus chiar medicii la naştere”, povesteşte Monica Ali-Saleh, o prietenă foarte bună a mamei.

Apoi lucrurile s-au precipitat. Deşi a cerut să vadă bebeluşul, femeia a fost refuzată, până a doua zi aproape de prânz, pe motiv că fusese operată. „Cred că şi portarul, dacă trecea pe acolo, îl implora să o ducă să îşi vadă bebeluşul. M-a sunat plângând şi spunea că vrea să sune la 112, pentru că era disperată. Ulterior a fost să vadă copilul, care era la etajul II, pe Reanimare, în incubator, şi nu la nou-născuţi, aşa cum i se spusese iniţial”, a mai spus prietena familiei. I s-a spus, însă, că totul este bine.

Ajuns spre seară la spital, tatăl a reuşit, după mai multe încercări, să-şi vadă copilul. Deşi micuţul gemea, i s-a spus şi lui că totul este în ordine. „Ne-au spus să stăm liniştiţi, că totul se rezolvă, că ni-l dau în două zile. Şi a doua zi, ni l-au dat. Mort. Atunci au început cu presupunerile. Că poate e o malformaţie congenitală, poate e ceva la inimă, poate e nu ştiu ce. Nimic concret. Au spus că le pare rău, că nu se gândeau că un copil de aproape 4 kilograme nu o să supravieţuiască”, a spus înlăcrimată Otilia Alexandrescu.

 

Microb ucigaş găsit la două zile de la deces

 

În momentul în care au solicitat fişa medicală a micuţului, părinţii au observat că toate analizele ieşiseră la valori minime sau sub minime, iar copilul a avut tot timpul febră, aproape de 39 de grade. Deşi în acte apare că i s-au administrat antibiotice puternice, nu este trecută ora la care s-a început tratamentul.

Lovitura a venit la două zile de la decesul micuţului, atunci când au aflat că în exsudatul faringian s-a găsit Streptococ Beta Hemolitic de Grup B. Acesta se poate dovedi fatal pentru bebeluşi dacă tratamentul nu este aplicat la timp. Conform literaturii de specialitate, acest streptococ se găseşte la foarte multe femei în flora vaginală, iar, pentru ca micuţul să nu fie infectat se recomandă cezariana. Pentru că mama micuţului mort nu avea acest microb, iar băiatul s-a născut prin cezariană, medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) iau în calcul posibilitatea ca streptococul să fi ajuns în plămânii copilului de pe sonda cu care a fost aspirat imediat ce a fost scos din uter.

Comisia de anchetă formată în cadrul unităţii sanitare ia în calcul atât această ipoteză, cât şi posibilitatea ca mama să fi fost, totuşi, purtătoare a streptococului. Managerul spitalului, Corneliu Mihai, dă asigurări că vinovaţii vor plăti. „Uman îi înţeleg pe cei doi părinţi şi le-am promis că vom face tot posibilul să aflăm adevărul. De aceea am şi dorit formarea rapidă a acestei comisii. Iar cei vinovaţi, dacă se va dovedi că sunt vinovaţi, vor plăti”, a precizat Corneliu Mihai, managerul general al SJU Botoşani.

 

CASETA:

Anchetă deschisă de procurori

 

O anchetă a fost deschisă şi de procurori, după ce familia Alexandrescu a depus o plângere la Parchet împotriva personalului de la Maternitate. „Pe 6 septembrie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a fost înregistrată o plângere privind săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi neglijenţă în serviciu de către medici din cadrul Maternităţii Botoşani, fapte în urma cărora un bebeluş a decedat în spital”, a precizat procurorul Nicoleta Arpinte.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
-1.4 ° C
-1.4 °
-1.4 °
83 %
2.2kmh
73 %
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °
joi
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...