ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, slujba de sfinţire a Bisericii „Înălţarea Domnului”, din Copălău. Slujba va avea loc pe 11 septembrie, începând cu ora 8.00. La eveniment au fost invitaţi şi oficiali botoşăneni. Potrivit tradiţiei, după slujba de sfinţire a bisericii va urma Sfânta Liturghie Arhierească, iar credincioşii se vor putea închina în Sfântul Altar.
Pe 4 septembrie, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat slujba de sfinţire a Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din satul Gorbăneşti. ÎPS Teofan i-a îndemnat pe participanţii la slujbă să păstreze dreapta credinţă, să nu uite rugăciunea, zilele de post şi să fie îngăduitori unii cu alţii.
– Virginia CONSTANTINIU