spot_img
miercuri, noiembrie 27, 2024
HomeLocal BTTIR răsturnat pentru a salva o viaţă

TIR răsturnat pentru a salva o viaţă

Un botoşănean s-a izbit cu maşina într-un TIR, accidentul fiind înregistrat ieri dimineaţă la intrarea în municipiul Suceava. Impactul putea avea consecinţe dramatice, dar proporţiile tragediei au fost limitate în ultima secundă chiar de şoferul mastodontului, care a realizat riscurile şi a tras instinctiv dreapta de volan. Cele două maşini s-au acroşat totuşi, iar TIR-ul s-a răsturnat pe marginea şoselei. În schimb, botoşăneanul a rămas blocat în maşină, el fiind scos de pompierii suceveni.
Accidentul a avut loc în jurul orei 09.40, la intrarea în Suceava dinspre Stroieşti. Eugen Plugariu de 51 de ani, din Botoşani, venea dinspre Gura Humorului, la volanul unui Volkswagen. Circula într-o coloană de trei maşini, în faţa lui fiind un microbuz, el fiind la mijloc. La un moment dat, şoferul microbuzului a părut că face dreapta pentru a opri pe marginea drumului, iar botoşăneanul a crezut că poate să-l depăşească fără probleme, doar că după numai o secundă şoferul microbuzului s-a răzgândit şi a revenit pe sensul de mers, încercând să depăşească o altă maşină parcată pe dreapta. Surprins, botoşăneanul a tras la rândul lui stânga, încercând să evite coliziunea, dar a ajuns pe contrasens, exact în faţa TIR-ului care venea dinspre Suceava. „Mi-a ieşit deodată în faţă, dar am reuşit să-l evit. Am fost lovit în partea stânga faţă, am ajuns în şanţ şi m-am răsturnat. Dacă nu îl evitam, intram în el frontal şi îl omoram”, a povestit Marinel Roman, şoferul camionului. Întreaga scenă a fost înregistrată de o cameră montată pe bordul TIR-ului, imaginile fiind mai mult decât edificatoare.
Cel de-al treilea şofer din coloană, care a fost martor ocular la accident, a sunat imediat la 112, solicitând intervenţia salvatorilor. „La faţa locului am găsit un autotren răsturnat şi un autoturism VW Passat în care se afla o victimă, conducătorul auto, care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava”, a declarat plutonierul major Radu Bîrleanu, de la Detaşamentul de pompieri Suceava. Dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, botoşăneanul părea să fi scăpat cu leziuni uşoare. „Pacientul a suferit contuzii multiple, în special la nivelul membrelor inferioare şi superioare, şi o contuzie uşoară la nivelul cutiei craniene, fiind stabil hemodinamic şi respirator”, a precizat medicul Liviu Cîrlan, şeful UPU-SMURD Suceava.
Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi continuă ancheta pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul, cercetările derulându-se sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Stâlp rupt de o maşină în viteză

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Un alt botoşănean a scăpat fără leziuni grave după un accident produs luni seară pe drumul european Botoşani-Suceava. Extrem de grăbit, un tânăr aflat la volanul unui Volkswagen Passat, a intrat în depăşirea unui coloane de maşini. Când a ajuns în dreptul primului autoturism din coloană, o Toyota, nu a observat că şoferul acestuia virase stânga pentru a intra în satul Mănăstirea Doamnei. Cele două maşini s-au ciocnit, iar în urma impactului Volkswagenul a ieşit de pe şosea, a rupt un stâlp de electricitate, după care s-a oprit într-o grădină. Din fericire, şoferul a scăpat nevătămat.
Cazul nu a ajuns în atenţia poliţiei, deoarece cei doi conducători auto au optat pentru înţelegerea amiabilă.

Accident anunţat cu întârziere

Un bărbat de 53 de ani a ajuns ieri la spital, la o oră după ce a fost implicat într-un accident, în Băluşeni. Aflat la volanul unui Volkswagen Golf, acesta a virat la stânga pentru a intra în curte. Exact în acelaşi timp, şoferul unui Ford Focus aflat în spate a intrat în depăşirea sa. A urmat un impact în urma căruia ambele maşini au ajuns în şanţ.
Cei doi conducători au crezut că sunt bine şi se vor înţelege pe cale amiabilă, aşa că au ales să nu anunţe evenimentul la 112. De altfel, această variantă este permisă de lege în cazul incidentelor fără victime. Ulterior, însă, bărbatul de 53 de ani a început să se simtă rău, acuzând dureri puternice de cap, astfel că a sunat după ajutor. El a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital pentru investigaţii.
Cazul este în atenţia poliţiştilor, care au deschis o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
5.6 °
1.7 °
94 %
1.2kmh
100 %
mie
6 °
joi
8 °
vin
4 °
sâm
4 °
Dum
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Președintele CJ a avut o revelație. Apoi a cerut schimbarea lui Ciucă cu Bolojan.

EDITORIAL

Alegeri de infarct, cam de așa ceva am avut parte zilele astea, cu rezultate care nu ne prea onorează. Când, duminică seara, au fost anunțate...

EPIGRAMA ZILEI

Când spun că lumea s-a schimbat Vin cu un argument concret : Ieri se stătea la internat, Astăzi se stă la ... internet!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Spectacol total în primele dueluri din runda a V-a din Champions League

40 de goluri marcate în primele 9 meciuri disputate în cadrul rundei a V-a din Champions League. Bayern Munchen a învins-o pe Paris Saint-Germain cu...

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

Spectacol total în primele dueluri din runda a V-a din Champions League

40 de goluri marcate în primele 9 meciuri disputate în cadrul rundei a V-a din Champions League. Bayern Munchen a învins-o pe Paris Saint-Germain cu...

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Spectacol total în primele dueluri din runda a V-a din Champions League

40 de goluri marcate în primele 9 meciuri disputate în cadrul rundei a V-a din Champions League. Bayern Munchen a învins-o pe Paris Saint-Germain cu...

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...