Parcul Dendrologic al Domeniului Styrcea – un model de intervenție restaurativă horti-peisageră
Baronul Michael de Styrcea, în parteneriat cu o renumită peisagistă din Marea Britanie, lansează o invitație specială către cadrele didactice și studenții Facultății de Horticultură, specializarea Peisagistică din cadrul Universității de Științele Vieții din Iași: participarea la revitalizarea Parcului Dendrologic din domeniul Styrcea, situat în localitatea Văleni, județul Neamț. Evenimentul va avea loc luni, 5 mai 2025 și presupune o suită de activități dintre care amintim prezentările conceptelor de restaurare, evaluarea speciilor și plantarea efectivă a arborilor pretabili în zonă și de asemenea, vizita livezii cu soiuri tradiționale. Moderatorii activității vor fi Roxana Pașcu și Cristina Zlati, ambele cadre didactice la USV Iași.
„Parcul, o bijuterie verde cu o istorie impresionantă, își propune să renască prin talentul și energia noii generații de peisagiști. Proiectul oferă studenților oportunitatea unică de a lucra alături de specialiști de renume internațional, de a învăța despre conservarea patrimoniului natural și de a-și pune amprenta pe una dintre cele mai frumoase grădini istorice din țară. Vom planta arbori de Ginkgo biloba și alte specii care se pretează zonei. Din dorința de a readuce la viață o adevărată comoară verde și de a o pregăti pentru viitor, au fost chemați tinerii pasionați de peisagistică să se alăture acestui demers nobil. Ne dorim, cu adevărat, ca Parcul Dendrologic al Domeniului Styrcea să reprezinte un model de intervenție interdisciplinară bazată pe horticultură sustenabilă și peisagistică ”, a declarat șef lucr. Roxana Pașcu, disciplina de peisagistică a USV Iași
Stella Carr, artist peisagist, celebră în Marea Britanie cu numeroase expoziții personale și de grup, este implicată în proiect și a considerat mai mult decât oportună implicarea tinerilor specialiști de la USV Iași în această activitate, care poate fi privită ca o punte între tradiție și creativitatea contemporană.
Departamentul de Promovare – Comunicare
USV Iași, 28.04.2025