luni, aprilie 28, 2025
AcasăLocalExpoziția „Suflet, aer, animal” semnată de Ana Maria Micu, la Ipotești

Expoziția „Suflet, aer, animal” semnată de Ana Maria Micu, la Ipotești

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” găzduiește, în perioada 28 aprilie – 8 iunie 2025, în Sala de expoziții „Horia Bernea”, expoziția personală a artistei Ana Maria Micu, intitulată „Suflet, aer, animal”, curatoriată de Kassandra Catrinescu.

Vernisajul va avea loc pe 28 aprilie, la ora 12,00, în prezența artistei și a curatoarei.

Expoziția propune publicului o incursiune poetică și profundă în materia și spiritul modelate prin animație și lut.

„Este o expoziție făcută din respirație și pământ, mâini și ochi, din timp care se desfășoară cadru cu cadru. Argila nu este doar substanță, ci un vas al potențialului, o piele a lumii încă legănată de vis. Modelată de degete, încălzită de lumină, purtând urmele fiecărei atingeri, ale fiecărei intenții, fiecărei ezitări. Își amintește că a fost pământ și tânjește să devină”, a subliniat curatoarea Kassandra Catrinescu.

Cine este Ana Maria Micu

Ana Maria Micu este născută în 1979, la Dorohoi. Aceasta este o artistă vizuală de renume internațional, reprezentată exclusiv de galeria Mind Set Art Center din Taipei. Portofoliul său reunește pictură, desen, animație și video, explorând teme legate de corporalitate, timp, memorie și introspecție. În 2025, animația sa „Ca să te vindec, nici nu știu ce ar trebui să fac” va fi inclusă în expoziția de grup „Touch Nature” la Muzeul de Artă Lentos din Linz, Austria. De asemenea, una dintre lucrările sale a fost recent achiziționată de Muzeul de Artă din Iași.

Artista a avut expoziții personale importante la nivel național și internațional, printre care „Woman, Scaffolding” la Mind Set Art Center (Taipei) și „Mână stângă spre priveliște depărtată” la Muzeul Național de Artă Contemporană din București.

Cine este Kassandra Catrinescu

Curatoarea Kassandra Catrinescu (n. 1996, Târgu Mureș) este o voce emergentă în practica curatorială contemporană din România, cu un parcurs academic solid în studii literare și arte vizuale. A organizat mai multe expoziții de pictură, grafică și fotografie, explorând concepte de memorie, spațiu și corporalitate.

Coordonarea evenimentului este asigurată de Gabriel Azamfirei din partea Memorialului Ipotești.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
10.6 ° C
10.6 °
6.1 °
56 %
0.8kmh
7 %
D
11 °
lun
22 °
mar
21 °
mie
22 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Adevărul iese la iveală, cablurile alea de bicicletă sunt mult prea fragile.

EDITORIAL

Poate că cea mai mare realizare a vremurilor pe care le trăim nu este informația ca atare, ci accesibilitatea acesteia. Informație a existat de...

EPIGRAMA ZILEI

Până la nuntă, ia seama, Fetele gătesc ca mama ; După ce nunta e gata, Sunt neveste, beau ca ... tata! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...