vineri, aprilie 25, 2025
AcasăSportThunder Wolves vrea să ducă Botoșaniul în cupele europene la baseball (VIDEO)

Thunder Wolves vrea să ducă Botoșaniul în cupele europene la baseball (VIDEO)

La Stăuceni va debuta sâmbătă, 26 aprilie, prima etapă din sezonul regular al noii ediții a Campionatului Național de baseball, destinat seniorilor.

Reprezentanta județului nostru în competiție, Thunder Wolves Botoșani, va primi, de la ora 10,00, pe sinteticul din Stăuceni, vizita formației Grizzlies Brașov. În celălalt meci al primei runde, CS Leaders Călărași se va duela cu LPS Roman, confruntarea fiind pe terenul formației din Călărași.

La startul acestui sezon competițional, aspirațiile botoșănenilor sunt foarte mari. Bogdan Pârvu, antrenorul echipei noastre a declarat că obiectivul băieților săi este câștigarea campionatului și participarea în ediția viitoare a cupelor europene.

De menționat ar fi că Botoșaniul are una dintre cele mai bune echipe din țară și unul dintre cei mai buni aruncători pe care i-a avut vreodată România, acesta fiind Eduard Pârvu, care a fost premiat la Campionatul european din 2024 și a primit titlul de cel mai bun aruncător.

Acest sezon regular al Campionatului Național de seniori, organizat de Federația Română de baseball și softball, va cuprinde șase etape, echipa organizatoare fiind echipa gazdă.

Iată programul din sezonul regular al Campionatului Național de seniori:

Etapa I – 26 aprilie 2025
Thunder Wolves Botoșani
– Grizzlies Brașov
CS Leaders Călărași – LPS Roman

Etapa a II-a – 24 mai 2025
LPS RomanGrizzlies Brașov
CS Leaders Călărași – Thunder Wolves Botoșani

Etapa a III-a – 15 iunie 2025
Thunder Wolves Botoșani –
LPS Roman
Grizzlies Brașov – CS Leaders Călărași

Etapa a IV-a – 28 iunie 2025
LPS Roman – CS Leaders Călărași
Grizzlies Brașov – Thunder Wolves Botoșani

Etapa a V-a – 20 iulie 2025
Grizzlies Brașov – LPS Roman
Thunder Wolves Botoșani – CS Leaders Călărași

Etapa a VI-a – 26 iulie 2025
LPS Roman – Thunder Wolves Botoșani
CS Leaders Călărași – Grizzlies Brașov

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
22.7 ° C
22.7 °
22.2 °
52 %
1.7kmh
10 %
vin
27 °
S
16 °
D
14 °
lun
16 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Iată o metodă bună ca să nu mai urle muzica aia din boxele mașinilor din trafic.

EDITORIAL

Dacă în urmă cu câteva săptămâni mă plângeam de faptul că subiectele jurnalistice locale sunt efectiv căzute în umbra celor naționale și mondiale, iată...

EPIGRAMA ZILEI

Până la nuntă, ia seama, Fetele gătesc ca mama ; După ce nunta e gata, Sunt neveste, beau ca ... tata! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...