spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocalGrupare de traficanți destructurată de DIICOT. Droguri, Xanax și substanțe dopante, descoperite...

Grupare de traficanți destructurată de DIICOT. Droguri, Xanax și substanțe dopante, descoperite la percheziții

Șase persoane au fost arestate într-un dosar de trafic de droguri. La percheziții au fost găsite și substanțe pentru dopaj și comprimate de Xanax.

O amplă acțiune a procurorilor DIICOT Suceava și a polițiștilor de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava a dus la destructurarea unei rețele de traficanți care acționa în municipiul Rădăuți. Ancheta vizează o grupare implicată în vânzarea de droguri de risc și mare risc, etnobotanice, medicamente cu regim special și chiar substanțe folosite pentru dopaj.

Operațiunea a debutat vinerea trecută, când au avut loc 24 de percheziții domiciliare în județele Suceava și Botoșani. Marți, pe 15 aprilie, Tribunalul Suceava a emis șase mandate de arestare preventivă în urma probelor strânse de anchetatori.

Potrivit anchetei, gruparea ar fi fost constituită în luna februarie 2024, în Rădăuți, și ar fi fost formată din cel puțin zece persoane – bărbați și femei – care aveau ca scop obținerea de câștiguri importante prin vânzarea substanțelor interzise. În perioada februarie 2024 – aprilie 2025, suspecții ar fi procurat, deținut, intermediat și vândut diverse cantități de droguri de risc, droguri de mare risc și substanțe psihoactive, precum canabis, 3-CMC, 4-CMC și 2-MMC, către consumatori din județul Suceava.

Droguri, dopaj și medicamente sub control strict, găsite la percheziții

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat canabis, substanță cristalină 3-CMC, comprimate de Xanax și Tramadol, precum și aproximativ 20.000 de fiole, flacoane și blistere ce conțineau substanțe susceptibile a fi dopante. De asemenea, au fost găsite obiecte purtând urme de substanțe, cântare de precizie, grindere și plicuri autosigilante, utilizate în activitatea infracțională.

Xanaxul este un medicament utilizat pentru tratarea anxietății, aflat sub control special, în timp ce Tramadolul este un analgezic puternic, prescris pentru dureri severe.

Anchetatorii au mai ridicat și sume importante de bani – 15.000 de dolari, 1.820 de euro și 39.450 de lei, împreună cu alte probe relevante pentru dosar.

Cine sunt cei arestați

Tribunalul Suceava a aprobat cererea procurorilor și a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele a șase inculpați – Leonard L, Narcisa Li Gabriela B, Ghiocel V, Adrian L și Marius T.

Aceștia sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de risc și de mare risc.

Toți cei șase au contestat măsura arestului preventiv și au solicitat o măsură mai blândă. Contestațiile lor urmează să fie analizate de magistrații de la Curtea de Apel Suceava. Până atunci, însă, inculpații rămân în arest.

În același dosar, alți patru suspecți au fost puși sub control judiciar, direct de către procurorii DIICOT Suceava.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Poliția de Frontieră Suceava, de la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și al jandarmilor de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava.

Toți inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanței.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie puternică
11.1 ° C
13.8 °
11.1 °
87 %
0.5kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...