Un autoturism declarat furat în Italia a fost descoperit de poliţiştii de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, în noaptea de 15 spre 16 aprilie. Mașina era transportată pe o platformă de un bărbat în vârstă de 42 de ani, cetățean al Republicii Moldova.
Bărbatul s-a prezentat la controlul de frontieră cu autoturismul fabricat în 2013, pe care îl transporta cu ajutorul unei platforme. Polițiștii au avut suspiciuni cu privire la statutul legal al mașinii și au decis să facă verificări amănunțite.
În urma acestora, au descoperit că autoturismul figura în bazele de date internaționale ca fiind furat, iar semnalarea fusese introdusă de autoritățile din Italia.
Întrebat despre situație, șoferul a declarat a fost rugat de către un conațional să transporte autoturismul și nu a avut cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Autovehiculul, estimat la o valoare de aproximativ 30.000 de lei, a fost indisponibilizat de autorități pentru continuarea cercetărilor.
„Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire,” a transmis comisarul-șef de poliție Răcnea Minodora, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.
Cazul se află în continuare în atenția autorităților, care vor stabili cu exactitate circumstanțele în care autoturismul a ajuns pe teritoriul României.