spot_img
marți, aprilie 15, 2025
AcasăLocalCei mai buni elevi s-au întrecut la Botoșani, la Campionatul Național de...

Cei mai buni elevi s-au întrecut la Botoșani, la Campionatul Național de Cros. Cine sunt câștigătorii

Timp de trei zile, municipiul Botoșani a devenit scena unei competiții naționale de anvergură, găzduind cu mândrie etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – Cros. Evenimentul s-a desfășurat pe aleile Pădurii Rediu, atrăgând la start nu mai puțin de 200 de elevi din ciclul gimnazial și liceal, din toate colțurile țării.

Competiția a fost organizată cu profesionalism de către Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv, Asociația Județeană de Atletism și Clubul Sportiv Școlar.

După desfășurarea probelor, podiumul s-a conturat astfel:

Gimnaziu băieți

  • Locul 1: Liviu-Vasilică Isache, Botoșani

  • Locul 2: Ianis Vescan, Cluj

  • Locul 3: Darius Răzvan Razvanță, Bistrița Năsăud

Gimnaziu fete

  • Locul 1: Giulia Ana Bercea, Timiș

  • Locul 2: Alexandra Bianca Vasilescu, Tulcea

  • Locul 3: Carla Andrei, Neamț

Liceu băieți

  • Locul 1: Lucian-Florin Ștefan, Caraș-Severin

  • Locul 2: Mihai Alin Șavlovschi, Tulcea

  • Locul 3: Tudor Mihai Margasoiu, Bacău

Liceu fete

  • Locul 1: Lenuța Constantin, Bistrița Năsăud

  • Locul 2: Denisa Olivia Podariu, Botoșani

  • Locul 3: Andreea Denisa Horlescu, Iași

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.6 ° C
14.6 °
11.6 °
61 %
7.4kmh
100 %
mar
15 °
mie
20 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă totul e întors pe dos, de ce-ar rămâne poezia altfel.

EDITORIAL

Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...

EPIGRAMA ZILEI

Ieri se șoptea pe la Don: "Davai ceas, davai palton!" Azi se strigă-n gura mare: "Give me so, pământuri rare!" - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...