spot_img
luni, aprilie 14, 2025
AcasăLocalPasageră rănită după o manevră imprudentă

Pasageră rănită după o manevră imprudentă

O femeie a fost rănită după ce a fost victima unui accident cauzat de o manevră imprudentă. 

Accidentul a avut loc duminică dimineață în dreptul localității Tudora. Un autoturism Dacia Logan, în care se afla și o pasageră, a încetinit pentru a vira stânga pe un drum secundar.

În acel moment, însă, un autoturism Audi, care circula în spate, în aceeași direcție de mers, a intrat în depășire. Acesta a lovit în plin Logan-ul în partea stângă. Ambele mașini, avariate, au ajuns în afara carosabilului, iar o pasageră din Logan a suferit mai multe răni.

O ambulanță aflată în misiune în zonă a oprit pentru a-i acorda acesteia primul ajutor, în așteptarea unui alt echipaj să o preia. Femeia a fost transportată la Urgențe cu mai multe leziuni și contuzii, fiind stabilizată și în afara pericolulu.

La fața locului au ajuns și polițiștii, care au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.7 ° C
17.7 °
17.2 °
48 %
7.6kmh
100 %
lun
18 °
mar
13 °
mie
21 °
J
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru a exemplifica angajaților mesajul "La plăcinte înainte", s-a montat plăcintărie la ieșirea din palatul administrativ.

EDITORIAL

Ce facem noi acum? Jucăm la două capete, încercând să ungem pâinea, dar să rămânem și cu slănina în pod. Ceea ce, evident, nu...

EPIGRAMA ZILEI

Cine iubește și lasă Să curgă apa prin sate Va avea o primă grasă: La Jilava, trei mandate... - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...