Polițiștii din Botoșani desfășoară verificări pentru găsirea unei tinere din orașul Ștefănești, care a dispărut de la domiciliu.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, Stoica Antonita, în vârstă de 25 de ani, a plecat de acasă pe 11 aprilie, în jurul orei 12, și nu a mai revenit până în prezent.
La momentul dispariției, tânăra era îmbrăcată cu o bluză albastră și pantaloni negri, iar în picioare purta șlapi de culoare albastră. Are aproximativ 1,70 m înălțime, cântărește 50 de kilograme și are părul brunet.
Autoritățile solicită sprijinul populației pentru identificarea și localizarea acesteia. Oricine poate oferi informații este rugat să sune de urgență la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.