Copiii au pășit în lumea salvatorilor, „echipați” cu curiozitate și entuziasm. Pompierii botoșăneni s-au alăturat, în această săptămână, programelor educaționale „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, oferindu-le elevilor din județ o lecție practică despre siguranță, curaj și prevenție.
În cadrul activităților dedicate programului „Școala Altfel”, elevii de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Dorohoi au vizitat Detașamentul de Pompieri din oraș. A fost o experiență care a trezit admirație și interes – copiii au urcat în autospecialele de intervenție, au probat echipamentele de protecție și au aflat direct de la salvatori cum decurge o misiune în teren.
„Le-am vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită”
Vizitele nu s-au oprit aici. Tot astăzi, în cadrul programului „Săptămâna Verde”, pompierii militari s-au deplasat la Școala Gimnazială nr. 1 din Cătămărăști Deal, unde i-au întâlnit pe elevii dornici să afle cum pot preveni sau gestiona situațiile de urgență.
„Le-am vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite, fie că e vorba de incendiu sau cutremur”, au explicat salvatorii. Copiii au urmărit cu atenție demonstrațiile, mai ales când li s-a arătat cum se echipează pompierii înaintea unei intervenții și ce dotări are autospeciala de hidroperforare. Curiozitatea lor s-a manifestat și prin dorința de a testa costumele de protecție.
Pe lângă prezentările interactive, pompierii le-au oferit elevilor materiale informative din campaniile naționale de prevenire: „Nu tremur la cutremur”, „R.I.S.C – Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!” și „Mie nu mi se poate întâmpla”.
Acțiunile fac parte dintr-un parteneriat constant între Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani și unitățile de învățământ din județ, derulat prin protocoale de colaborare care vizează educația pentru siguranță încă din primii ani de școală.
Pentru mai multe informații privind comportamentul adecvat în situații de urgență, părinții și elevii pot accesa platforma națională fiipregatit.ro sau aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.