Începând de miercuri, 10 aprilie, intră în vigoare interdicția generală a pescuitului în habitatele naturale din România. Măsura este valabilă până pe 8 iunie și are ca scop protejarea resursei acvatice în perioada de reproducere, potrivit Ordinului comun al Ministerului Agriculturii și al Ministerului Mediului.
În județul Botoșani se află 148 de iazuri, care se desfășoară pe o suprafață de 3.600 ha, ceea ce face ca județul Botoșani să ocupe locul II pe țară, după județul Tulcea, ca suprafață ocupată de luciul de apă.
În apele care constituie frontieră de stat, prohibiția va dura doar 45 de zile și se va derula în perioada 16 aprilie – 30 mai inclusiv, la granița cu Ucraina, inclusiv în Golful Musura, respectiv 24 aprilie – 7 iunie, inclusiv, în celelalte zone, cu unele excepții prevăzute de actul normativ.
Una dintre aceste excepții vizează scrumbia, specie de pește marin care urcă pe Dunăre pentru a-și depune icrele și este capturată în perioada migrației.
De altfel, pescuitul familial al scrumbiei în Delta Dunării este permis în perioada prohibiției generale în zonele aprobate prin Planul de management al Rezervației, în perioada 9 – 19 aprilie, dacă posesorul permisului de pescuit familial folosește maximum două setci.