Vineri, 4 aprilie, vor avea loc în Protopopiatul Botoșani două conferințe pe teme eclesiastice, una fiind despre viața Sf. Cuvios Cleopa în timpul prigoanei comuniste.
Astfel, Biserica Parohiei Agafton, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Apostoli” Curtești.
În cadrul acesteia, părintele Florin Constantin Istrate va susține conferința cu tema: „Comuniunea dintre preoți, izvor de inspirație și putere în lucrarea Bisericii”.
Tot în cadrul Protopopiatul Botoșani, Biserica Parohiei Sarafinești va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Înălțarea Domnului” Vlădeni, în cadrul căreia părintele Florentin Urzică va susține conferința cu tema: „Aspecte din viața Sfântului Cuvios Cleopa Ilie în timpul prigoanei comuniste”.