O nouă intervenţie a elicopterului SMURD la Botoşani, care a aterizat pe heliport, în condiţii de vânt puternic, pentru a facilita transportul unui pacient, într-un caz medical grav.
Aeronava medicală a aterizat la Botoşani în condiţii speciale, judeţul fiind sub cod galben de vânt până la miezul nopţii.
Pacienta, o femeie în vârstă de 61 de ani, a suferit un infarct miocardic sever cu ruptură de sept, viaţa fiindu-i pusă în pericol, astfel că medicii au decis că, pentru şanse cât mai mari de refacere, trebuie chemat pentru transport elicopterul SMURD. Femeia a fost transportată la heliport cu ambulanţa, apoi transferată la Institutul de Boli Cardio Vasculare Iaşi, pentru tratament de specialitate.
Infarctul miocardic cu supradenivelare de segment ST reprezintă un eveniment coronarian cu potențial letal, caracterizat de necroza unei părți a mușchiului cardiac.