Un grav accident rutier, soldat cu trei victime, a avut loc duminică seară pe Strada Cuza Vodă din municipiul Botoşani. Două tinere şi mama lor au ajuns la spital după ce au fost lovite de o maşină chiar pe trecerea de pietoni.
În urma unui apel la 112, la faţa locului au ajuns trei echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanţă şi echipaje de poliţie. Cadrele medicale au acordat primul ajutor victimelor, după care le-au transportat la Urgențe.
“În serviciul UPU aju ajuns trei victime, două femei în vârstă de 50 şi 25 de ani și o fetiță de 14 ani toate stabile din punct de vedere hemodinamic. Au fost dirijate la UPU adulți și respectivul CPU Pediatrie pentru investigații și consultul de specialitate”, a precizat medicul primar Ramona Guraliuc, coordonator UPU-SMURD.
Şoferul susţine că a încercat să oprească pentru a nu le lovi pe cele trei, însă frânele autoturismului nu au funcţionat.
Oamenii legii care au ajuns la faţa locului au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului. Pe numele şoferului a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.