În cursul zilei de ieri, pompierii au intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată, stuf și crengi uscate.
Mai întâi, salvatorii au fost chemați în Botoșani, pe strada Dumitru Vodă. Acolo au ars aproximativ 40 de kilograme de crengi uscate.
Pentru stingerea incendiului au acționat pompierii din cadrul Detaşamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere. Au fost protejate de foc două case.
Apoi, la Huțani, au ars peste două hectare de vegetație uscată și stuf.
Pompierii de la Detașamentul Botoșani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vlădeni au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă.
La distanță de câteva ore a fost semnalate flăcări puternice și la Arborea. Acolo au ars vegetația uscată și stuful de pe o suprafață de aproximativ trei hectare.
Pentru stingerea incendiului au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență George Enescu.
Cauza probabilă a celor trei incendii a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații deschise.
Sfaturi de la pompieri
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente pompierii fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor.
Arderea miriștilor sau a vegetației uscate este interzisă, potrivit legislației privind protecția mediului.
“Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor”, a precizat căpitan Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.