Un bărbat a ajuns la Urgențe după ce a recurs la un gest cumplit în fața propriilor rude.
Într-o stare avansată de ebrietate, bărbatul a amenințat că își pune capăt zilelor. La un moment dat, acesta a luat un cuțit de bucătărie și s-a tăiat în zona gâtului. La vederea sângelui, familia a reușit să îl deposedeze de cuțit, după care a fost apelat serviciul 112.
În scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj SMURD cu medic. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor bărbatului, după care l-au transportat de urgență la spital. “Echipajul de terapie intensivă mobilă a fost solicitat pentru pacient în vârstă de 53 de ani, sex masculin, în status etanolic. Este vorba despre o tentativă de suicid cu o plagă autolitică la nivelul regiunii cervicale anterioare. Pacientul este stabil din punct de vedere hemodinamic și este în curs de investigare în serviciul de urgență. Ulterior va fi dirijat către secția de psihiatrie”, a precizat medic primar Elena Guraliuc, cooedonator UPU-SMURD.