Sărbătorile Pascale se apropie, iar botoșănenii se gândesc deja la costurile tradiționalei fripturi de miel. Fermierii anunță prețuri avantajoase pentru acest an, în ciuda dificultăților din sectorul zootehnic.
În majoritatea fermelor, kilogramul de miel în viu va costa în jur de 22-23 de lei. Astfel, pentru un miel de 20-25 kg, cumpărătorii vor plăti între 440 și 550 de lei per animal. În carcasă, greutatea va fi de 10-15 kg.
„Dacă ne rezumăm la sărbătorile de Sfintele Paști, să știți că noi avem miei pregătiți, iar prețul nu va fi mai mult de 22 lei pe kilogram viu. E pentru buzunarul fiecăruia fiindcă, de sărbătorile pascale, care sunt pe data de 20 aprilie, nu va ajunge la o greutate de 35 kg în viu. Va fi undeva la 20-25 kg maximum. Asta înseamnă, în carcasă, undeva la 10-15 kg maximum”, a declarat Ionică Nechifor, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis, pentru TVR 1.
Un alt fermier botoșănean spune că „la noi dăm cu 23 de lei, așa e cam peste tot. E puțin, dar trebuie să trăiască toată lumea atât noi, fermierii, cât și cei interesați. În post oricum nu e multă vânzare, mai spre Paște se mișcă lucrurile”, a mai spus un fermier botoșănean.
Recomandările fermierilor pentru cumpărători
Fermierii îi sfătuiesc pe consumatori să opteze pentru miei cu o greutate de peste 10 kg în carcasă, considerată optimă pentru un raport bun între calitate și preț.
„De la 10 kg în sus greutatea este optimă atât pentru fermieri, cât și pentru cumpărători. Carnea este de o calitate superioară. Sub 10 kg, da, într-adevăr apar anumite aspecte, chiar comerciale, care nu sunt atât de avantajoase nici pentru fermieri, nici pentru cumpărători. Din acest motiv recomand ca greutatea minimă să fie de 10 kg în carcasă. Asta înseamnă, în viu, 22-23 kg”, a explicat Nechifor.