Alexia Tudose este tânăra în vârstă de 17 ani care a impresionat o țară întreagă prin povestea ei de viață. În urmă cu câțiva ani, în timp ce se îndrepta către un spectacol, autocarul în care se afla a fost implicat într-un accident, iar adolescenta și-a pierdut ambele brațe.
Alexia Tudose nu a avut de înfruntat doar dificultăți fizice majore în urma accidentului, dar și o perioadă de adaptare emoțională și psihologică. Însă, în loc să se lase copleșită de încercările vieții, tânăra a ales să își urmeze visurile și să dovedească lumii că nimic nu este imposibil.
În momentul său de la „Românii au Talent”, Alexia a arătat o putere și o hotărâre care au lăsat fără cuvinte întreaga sală și juriul. La fiecare pas pe care l-a făcut pe scenă, a transmis un mesaj puternic de curaj și speranță. În momentul în care a început să cânte, întreaga sală a rămas fără cuvinte, jurații fiind vizibil emoționați.
„Cu toții avem nevoie de emoții. Mi s-a părut că ai început să cânți exceptional din clipa în care te-ai deschis. La început ți-a fost puțină teamă, ai stat cu ferestrele închise, dar la un moment dat ai zis „până aici!”. Ai deschis ferestrele și totul s-a schimbat. Emoția este benefică. Nu putem să scoatem din context și ar fi nedrept să scoatem povestea asta din context. Ea generează o emoție de care cu toții avem nevoie. Răspunsul meu este DA”, a spus Andi Moisescu.
„Parcă a cântat momentul pe care l-a trăit în autobuz, când nu venea nimeni să o salveze. Şi până la urmă a venit fratele ei”, a spus Andra cu ochii în lacrimi.