luni, martie 10, 2025
AcasăLocalScandal cu săbiile spart de mascați la Urgențe (VIDEO)

Scandal cu săbiile spart de mascați la Urgențe (VIDEO)

Scene șocante au avut loc în miez de noapte, la Unitatea de Primiri Urgențe, unde un scandal sângeros a fost potolit doar de mascați.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Intervenția trupelor speciale a fost necesară după ce la Urgențe au ajuns mai mulți membri ai unor grupări rivale din oraș. Din câte se pare, conflictul a început inițial într-o sală de jocuri de noroc din oraș. Doi tineri s-au luat la ceartă, iar unul ar fi încercat să îl atace pe celălalt cu o sabie.

În timpul altercației unul dintre ei a fost lovit peste față, alegându-se cu o plagă la  nivelul piramidei nazale. În vârstă de 26 de ani, victima a ajuns la Urgențe, unde au ajuns mai mulți membri ai familiei. De asemenea, în zonă au ajuns și câteva persoane din partea agresorului. Între toți cei prezenți a izbucnit un scandal uriaș, iar în scurt timp la Urgențe a apărut un echipaj de mascați. Apariția trupelor speciale a calmat imediat spiritele, doi dintre scandalagii fiind încătușați imediat. “În serviciul UPU a ajuns un bărbat de 26 de ani, declarativ victimă a unei agresiuni. Acesta prezenta un traumatism cranio-facial acut, cu o plagă frontală. A fost supus mai multor investigații de specialitate, ulterior refuzând internarea”, a precizat medicul primar Ramona Guraliuc, coordonator UPU-SMURD.

Mai multe persoane implicate scandal au fost luate de mascați din Urgențe și duse la sediul poliției pentru audieri. “În zona comiterii faptei au fost direcționate mai multe echipaje de poliție, fiind demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor”, a precizat inspector principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
27 %
4.1kmh
29 %
lun
18 °
mar
21 °
mie
18 °
J
21 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Tot reclama rămâne sufletul comerțului, chiar dacă pune răul în față.

EDITORIAL

Intrăm în săptămâna în care se încheie depunerea candidaturilor pentru prezidențiale. Curtea Constituţională (CCR) a respins sâmbătă contestaţiile faţă de candidatura lui Călin Georgescu....

EPIGRAMA ZILEI

Vârsta este doar un număr Numai că, o duci pe umăr Și de atâta cărat, Logic, ajungi cocoșat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...