spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocalAccident grav cu un șofer începător aproape în comă alcoolică (VIDEO)

Accident grav cu un șofer începător aproape în comă alcoolică (VIDEO)

Un șofer începător, aproape în comă alcoolică, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a rasturnat cu mașina, în apropiere de municipiul Botoșani. 

Accidentul a avut loc la intrarea în localitatea Manolești Deal. Evenimentul a avut în această dimineață, fiind implicat un singur autoturism, în care se afla doar un tânăr de 18 ani, șofer începător. Într-o stare avansată de ebrietate, se pare că acesta se întorcea de la iubita lui, pe care a vizitat-o în Manolești. A pierdut controlul volanului, a lovit violent un cap de pod, după care mașina s-a răsturnat pe cupolă.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constat faptul că mașina era răsturnată pe cupolă, iar tânărul era ieșit din interior. Șoferul a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. “Pacientul prezenta mai multe traumatisme și contuzii în urma impactului cu interiorul mașinii. A fost stabilizat în serviciul UPU, fiind și într-o avansată stare de ebrietate”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei. Circulația în zonă s-a desfășurat cu dificultate.

Epava mașinii a fost repusă pe patru roți cu ajutorul unei macarale SOS Savencu, după care preluată pe o platformă.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
14.6 °
13.3 °
92 %
0.3kmh
98 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...