sâmbătă, aprilie 26, 2025
AcasăLocalControale ale DSP Botoşani. Două cabinetele stomatologice cu activitatea suspendată

Controale ale DSP Botoşani. Două cabinetele stomatologice cu activitatea suspendată

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică Botoșani au efectuat recent o serie de controale în zeci de cabinete stomatologice din județ. A rezultat suspendarea activității a două dintre acestea și aplicarea unor amenzi în valoare de 39.000 de lei.

Aceste acțiuni de verificare au fost coordonate de Inspecția Sanitară de Stat, sub egida Ministerului Sănătății, iar în total au fost verificate 30 de unități de profil.

În urma inspecțiilor, inspectorii au descoperit o serie de neconformități, printre care schimbarea destinației unor spații fără respectarea structurii funcționale care a stat la baza obținerii autorizației sanitare. Alte nereguli au fost legate de organizarea necorespunzătoare a spațiilor destinate prelucrării și depozitării ustensilelor, lipsa materialelor pentru igiena personală și curățenia cabinetului, dar și nerespectarea protocoalelor de sterilizare.

De asemenea, au fost identificate probleme referitoare la lipsa triajului epidemiologic al personalului, absența unor medicamente esențiale din trusa de urgență și nereguli privind trasabilitatea instrumentarului sterilizat. În plus, nu au fost monitorizați corespunzător parametrii de temperatură și umiditate din spațiile de depozitare, iar recipienții pentru colectarea deșeurilor medicale au fost inscripționați greșit sau incomplet.

„În urma constatării acestor neconformități, au fost impuse termene de remediere. De asemenea, conform legislației în vigoare, au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale principale, patru avertismente și patru amenzi în valoare de 39.000 de lei. Totodată, am suspendat activitatea a două cabinete stomatologice”, a declarat Teodor Ferariu, directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani.

Autoritatea care a efectuat controalele, DSP Botoșani, nu a comunicat mass-media și numele cabinetelor sancționate, din motive juridice.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
15 ° C
15 °
13.9 °
80 %
1.3kmh
69 %
S
18 °
D
14 °
lun
17 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Iată o metodă bună ca să nu mai urle muzica aia din boxele mașinilor din trafic.

EDITORIAL

Dacă în urmă cu câteva săptămâni mă plângeam de faptul că subiectele jurnalistice locale sunt efectiv căzute în umbra celor naționale și mondiale, iată...

EPIGRAMA ZILEI

Până la nuntă, ia seama, Fetele gătesc ca mama ; După ce nunta e gata, Sunt neveste, beau ca ... tata! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...