Consultantul politic Arthur Finkelstein a murit în august 2017. Ungaria și crearea ”monstrului” Soros a fost proiectul lui final. În 2011, în unul din puținele sale discursuri publice, spunea: ”Am vrut să schimb lumea. Acest lucru l-am realizat. Însă am făcut-o mai rea”. El este omul care a inventat conspirația Soros, omul care l-a transformat pe miliardarul evreu născut în Ungaria în ținta preferată de campanie a noii administrații Trump.
Povestea lui Finkelstein a fost spusă într-un amplu interviu pentru revista elvețiană DAS MAGAZIN de fostul colaborator al acestuia, George Eli Birnbaum. El a scris că și Richard Grenell, fost ambasador al SUA la Berlin și actual trimis special al președintelui Trump, a avut relații cu Finkelstein (Articol din 2019, republicat)
Iată cele mai importante fragmente din articolul publicat de săptămânalul elvețian:
Formula de lucru a lui Finkelstein
Consultantul politic Arthur Finkelstein i-a ajutat pe Reagan și Netanyahu in drumul spre victorie în alegeri. Campania împotriva lui George Soros a fost în schimb cea mai perfidă capodoperă a consultantului politic, scrie Das Magazin. Unul dintre cei mai apropiați colaboratori a dat un interviu cu privire la toate acestea pentru prima dată.
El este Anticristul. Cel mai periculos om din lume. Un om bogat și bătrân, un speculant care a provocat căderea lirei sterline britanice în 1992, criza din Asia 1997, criza financiară din 2008. El a distrus Uniunea Sovietică și apoi Iugoslavia pentru a deschide drumul africanilor și arabilor pentru ca aceștia să se înmulțească și să se răspândească în Europa. El sponsorizează extrema stângă și dorește să-l dea jos pe președintele SUA și trăiește din traficul de droguri și din infracțiuni financiare. Pe lângă toate acestea, el finanțează eutanasia, cenzura și terorismul. Când era mic a dat evrei pe mână naziștilor, deși el însuși este evreu. Toate astea se pot citi pe Google, Facebook, Youtube sau Twitter, dacă tastați ”Soros”. George Soros este evreu, asta este adevărat, toate celelalte sunt falsuri, inventate și lansate pe piață în spatele uneia celei mai perfide și de impact campanii politice din toate timpurile.
În urmă cu câțiva ani George Soros era un miliardar a cărui critică profundă la adresa capitalismului era apreciată chiar și la Forumul Economic Mondial de la Davos. Un comerciant de valută, care se afla printre primii treizeci cei mai bogați oameni ai planetei, dar care a donat cea mai mare parte a averii sale, în valoare de miliarde de dolari, unei fundații. Open Society Foundations (Fundația pentru o Societate Deschisă) este a treia cea mai mare fundație non-profit din lume, imediat în urma fundației Gates. În timp ce Bill Gates încearcă să reducă suferința umană în lume prin combaterea malariei, Soros vrea să facă lumea mai bună prin proiecte educaționale sau prin acordarea de capital de start pentru refugiați. El dorește să îndeplinească un ideal pe care filozoful său preferat, Karl Popper, l-a formulat în trecut împotriva totalitarismului: societatea deschisă.
Continuarea în G4Media.