Zeci de elevi de la școlile de agenți și de subofițeri din structura Ministerului Afacerilor Interne își vor desfășura practica în județul Botoșani.
Viitorii polițiști, în practică la IPJ Botoșani
Începând de astăzi și până în august 2025, 38 de elevi ai școlilor de agenți de poliție vor desfășura stagiul de practică la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. Pe parcursul acestui stagiu, tinerii vor avea ocazia să aplice cunoștințele teoretice dobândite în timpul studiilor, sub îndrumarea unor tutori experimentați, aleși dintre polițiștii cu vechime.
Elevii au fost repartizați în întreg județul, fiind implicați în activități specifice structurilor de ordine publică și poliție rutieră.
Stagiul de practică al elevilor jandarmi la Jandarmeria Botoșani
Tot astăzi, Daniel, elev al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, își celebrează ziua de naștere care a coincis cu prima zi din stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani. În data de 14 februarie, Daniel și alți 349 de colegi ai săi au depus jurământul militar, pregătindu-se astfel pentru viitoarele provocări profesionale.
Din cei 350 de elevi care au depus jurământul la Fălticeni, 35 provin din județul Botoșani și, până la începutul lunii august, își vor perfecționa abilitățile necesare în domeniul pazei și protecției instituționale, dar și al ordinii publice. Pe durata stagiului, aceștia vor lucra sub îndrumarea jandarmilor experimentați din județ, pregătindu-se pentru viitoarea carieră.