Toate instituțiile din județul Botoșani implicate în gestionarea situațiilor de urgență sunt în alertă, pregătite să intervină pentru protejarea populației și a bunurilor materiale, în contextul avertizării de Cod Galben de ger.
Măsuri esențiale pentru siguranța cetățenilor
Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a convocat astăzi o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, având ca scop monitorizarea evoluției fenomenelor meteorologice și adoptarea unor măsuri prompte în cazul unor situații critice.
În cadrul întâlnirii, au fost analizate intervențiile desfășurate până în prezent și s-a decis intensificarea acțiunilor de prevenție, conform Planului de protecție și intervenție în cazul fenomenelor extreme din iarna 2024-2025 și Planului de prevenire a deceselor prin hipotermie a persoanelor vulnerabile.
Acțiuni prioritare ale autorităților. Mii de persoane pe liste
Atenția va cădea pe intensificarea acțiunilor preventive, în acest sens fiind stabilite și câteva activități prioritare, fiind desemnate și instituțiile direct implicate.
- Patrularea și identificarea persoanelor fără adăpost – Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, SMURD și SAJ continuă acțiunile de căutare a oamenilor expuși frigului. Până în prezent, 24 de persoane au fost identificate și transportate în adăposturi special amenajate, după evaluarea medicală în Unitățile de Primiri Urgențe.
- Verificarea clădirilor dezafectate – Imobilele aflate în stare avansată de degradare, folosite ca refugiu de persoanele fără adăpost, sunt inspectate pentru a preveni incendiile cauzate de mijloace de încălzire improvizate.
- Monitorizarea categoriilor vulnerabile – În județul Botoșani, au fost identificate 7.463 de persoane aflate în situații de risc, dintre care 265 necesită dializă, 156 sunt dependente de oxigen, 3.692 sunt imobilizate sau greu deplasabile, 3.077 trăiesc singure și izolate, iar 273 sunt gravide în ultimul trimestru. În cazul agravării vremii, acestea vor fi transportate la centre medicale specializate.
- Prevenirea incendiilor în gospodării – Echipele de intervenție verifică locuințele cu risc ridicat de incendiu, în special cele ale vârstnicilor, persoanelor cu probleme locomotorii sau familiilor numeroase, pentru a preveni tragedii cauzate de utilizarea defectuoasă a mijloacelor de încălzire.
Recomandări pentru populație
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani atrage atenția asupra măsurilor necesare pentru evitarea incidentelor cauzate de temperaturile extrem de scăzute:
- Verificați sobele și coșurile de fum pentru a preveni incendiile.
- Nu supraîncărcați sobele și folosiți-le doar cu ușa închisă.
- Evitați expunerea îndelungată la frig și efortul fizic prelungit.
- Îmbrăcați-vă adecvat și purtați încălțăminte antiderapantă pentru a evita accidentările.
- Protejați copiii, persoanele în vârstă și gravidele.
- În situații de urgență, apelați 112.
De asemenea, autoritățile locale continuă să informeze populația prin intermediul primăriilor și al Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.
Gerul persistă! Botoșănenii trebuie să fie vigilenți
Județul Botoșani rămâne sub incidența Codului Galben de ger până miercuri, cu temperaturi cuprinse între -17 și -10 grade Celsius. Cetățenii pot accesa informații suplimentare despre măsurile de siguranță pe portalul fiipregatit.ro sau prin aplicația DSU, disponibilă gratuit în Google Play Store și AppStore.
Autoritățile rămân în stare de alertă, pregătite să intervină prompt pentru protejarea vieților și a bunurilor cetățenilor!