Ministerul Educației și Cercetării a publicat proiectul de ordin privind structura anului școlar 2025-2026, stabilind data de începere a cursurilor pe 8 septembrie 2025 și încheierea acestora pe 19 iunie 2026.
Anul școlar va include 36 de săptămâni de cursuri, iar vacanțele propuse sunt organizate după un calendar care asigură momente de relaxare pe parcursul întregii perioade de învățământ.
Vacanțele pentru anul școlar 2025-2026 sunt stabilite astfel:
- 25 octombrie – 2 noiembrie 2025 (vacanța de toamnă)
- 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026 (vacanța de Crăciun)
- O săptămână la alegerea inspectoratelor școlare, între 9 februarie și 1 martie 2026
- 4 aprilie – 14 aprilie 2026 (vacanța de primăvară)
- 20 iunie – 6 septembrie 2026 (vacanța de vară)
Excepții pentru elevii din clasele terminale
Pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a, se vor aplica excepții în ceea ce privește durata anului școlar:
- Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă vor avea 34 de săptămâni de cursuri, încheindu-se pe 5 iunie 2026.
- Clasa a VIII-a va încheia cursurile pe 12 iunie 2026, având un total de 35 de săptămâni de școală.
- Elevii din învățământul tehnologic și profesional vor studia un număr de 37 de săptămâni, finalizând cursurile pe 26 iunie 2026.
Datele oficiale pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, precum și pentru admiterea în clasa a IX-a, vor fi stabilite ulterior prin ordine distincte ale Ministerului Educației.
Proiectul de ordin este acum în consultare publică, iar propunerile și sugestiile pot fi trimise Ministerului Educației până pe 22 februarie 2025, la adresa de e-mail consultari.publice@edu.gov.ro. Structura finală va fi aprobată și publicată în Monitorul Oficial.