marți, februarie 11, 2025
AcasăLocalZiua Internațională a Cititului Împreună, marcată printr-o activitate specială la „A.T. Laurian”

Ziua Internațională a Cititului Împreună, marcată printr-o activitate specială la „A.T. Laurian”

Elevii Colegiului Național „A.T. Laurian” Botoșani au marcat, pe 5 februarie, Ziua Internațională a Cititului Împreună (ZICI) printr-o activitate specială, care a îmbinat lectura cu sportul.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Evenimentul, organizat la nivel global pentru promovarea cititului, a fost coordonat la „Laurian” de profesoara de educație fizică Elena Alecsa, care și-a propus să demonstreze că lectura și mișcarea pot merge mână în mână. Astfel, elevii claselor a 9-a G și a 10-a C au fost provocați să citească împreună din cărțile de la Academia Olimpică Română.

„Eu vreau să îi pun în valoare nu numai prin sport, ci și prin cuvinte. Îmi doresc să înțeleagă activitatea sportivă și prin lectură”, a declarat profesoara Elena Alecsa, cea care a coordonat activitatea.

Elevii au descoperit poveștile marilor campioni

Elevii au fost încântați de această experiență, considerând-o o metodă inedită de a descoperi poveștile marilor campioni.

„Am avut parte de o activitate specială, menită să promoveze lectura într-un alt mod. Sub îndrumarea doamnei profesoare Elena Alecsa, care reușește mereu să aducă pentru noi un plus de creativitate și ne învață să ne depășim limitele, pauza dinaintea orei de educație fizică s-a transformat într-un moment de descoperire a recordurilor mondiale prin intermediul lecturii. Doamna profesoară ne-a oferit cărți despre recorduri mondiale, captivându-ne atenția cu povești incredibile despre performanțele uimitoare ale sportivilor”, a povestit Răzvan Berescu, elev în clasa a 10-a C.

„Lectura poate fi integrată în orice context, inclusiv la ora de sport”

Activitatea a demonstrat că educația nu are limite și că lectura poate fi integrată în orice context, inclusiv la ora de sport, oferindu-le elevilor o perspectivă nouă asupra importanței cititului.

„A fost o ocazie excelentă de a descoperi realizări impresionante și de a învăța că lectura poate fi la fel de antrenantă ca mișcarea. Această activitate m-a făcut să înțeleg mai bine efortul și determinarea din spatele marilor succese sportive. Prin această activitate s-a demonstrat că educația poate depăși granițele tradiționale, iar lectura poate fi integrată în orice context, inclusiv la ora de sport”, a conchis Răzvan.

Ce reprezintă Ziua Internațională a Cititului Împreună 

Ziua Internațională a Cititului Împreună (ZICI) este un eveniment anual dedicat promovării lecturii cu voce tare. În 2025, această zi a fost sărbătorită pe 5 februarie și a reunit oameni din peste 170 de țări.

Scopul ZICI este de a încuraja atât copiii, cât și adulții să ia o carte, să găsească un public și să citească cu voce tare, transformând lectura într-o experiență colectivă și captivantă.

Această inițiativă a fost lansată de organizația neguvernamentală LitWorld, cu sediul în New York, având ca misiune conectarea oamenilor și a comunităților prin puterea cuvintelor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
-5.6 ° C
-5.6 °
-7.3 °
88 %
0.5kmh
4 %
mar
2 °
mie
2 °
joi
5 °
vin
6 °
sâm
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cică nu mai este poezie în jocul de fotbal. Este, dar în tribune.

EDITORIAL

Este foarte probabil ca amploarea pe care a luat-o scandalul Nordis, care însumează atât de multe infracțiuni încât acoperă pagini întregi din Codul Penal,...

EPIGRAMA ZILEI

S-au lămurit acum și ele Că geometria-i efemeră Văzând cum cele pătrățele, S-au transformat în ... semisferă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...