Juristul Corneliu Prepeliţă a câştigat o bătălie importantă cu DNA. Curtea de apel Suceava i-a admis acestuia plângerea şi a eliminat controlul judiciara impus de procurorii DNA.
Reprezentantul lui Corneliu Prepeliţă spune că va fi imediat informat Consiliul Judeţean şi că se doreşte revenirea acestuia pe functia de manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botoşani.
Instanţa a admis, potrivit încheierii finale din camera de consiliu, plângerea formulată de către inculpatul Corneliu Prepeliţă.
„În conformitate cu art. 213 alin. 6 Cod procedură penală, revocă măsura controlului judiciar dispusă pentru o perioadă de 60 de zile prin ordonanţa nr. 7/P/2020 din data de 22.01.2025 emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava”, spune documentul oficial.
Juristul Corneliu Prepeliţă a fost plasat de procurori sub control judiciar pentru 30 de zile după ce a fost acuzat de „răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei” după ce ar fi făcut presiuni fizice şi psihice asupra şefului biroului RUNOS din cadrul instituţiei.
Reamintim că Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava a instituit măsura revocată acum în dosar nr. 7/P/2020, faţă de inculpatul PREPELIŢĂ CORNELIU, sub aspectul infracţiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, prev. de art. 274 Cod penal rap. la art. 296 alin. 1, 2 Cod penal.
Instanţa din Suceava a mai decis că cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta plângere rămân în sarcina statului. Decizia este definitivă, a fost pronunţată astăzi, 6 februarie 2025, şi pusă la dispoziţia inculpatului şi a procurorului.