miercuri, februarie 5, 2025
AcasăLocalPericol de incendiu în comuna Corlăteni. Pompierii au intervenit de urgență

Pericol de incendiu în comuna Corlăteni. Pompierii au intervenit de urgență

Un incendiu izbucnit, miercuri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Vlădeni, comuna Corlăteni, a necesitat intervenția rapidă a pompierilor pentru a preveni extinderea flăcărilor la acoperișul unei locuințe. Cauza principală a incendiului a fost depunerea excesivă de funingine pe pereții interiori ai coșului de fum, care s-a aprins, generând un risc considerabil de propagare.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, dotat cu o autospecială de stingere, precum și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Corlăteni. Grație intervenției prompte, incendiul a fost lichidat fără a provoca pagube materiale.

Reprezentanții ISU Botoșani consideră că incidentul a fost cauzat, cel mai probabil, de lipsa unei curățări periodice a coșului de fum.

Recomandări pentru prevenirea incendiilor cauzate de coșurile de fum

Pentru a evita astfel de incidente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani recomandă respectarea unor măsuri esențiale de prevenire:

  • Curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine, care se pot aprinde sau pot bloca canalele de evacuare.
  • Verificarea stării coșurilor, pentru a identifica eventuale fisuri ce ar putea permite scânteilor să aprindă materialele combustibile din apropiere.
  • Tencuirea și văruirea părții din pod a coșului de fum pentru o detectare rapidă a eventualelor deteriorări.
  • Zidirea în mod corespunzător a coșurilor la trecerea prin planșee, asigurând o distanță sigură între acestea și elementele combustibile ale construcției.
  • Păstrarea unei distanțe adecvate între coșurile de fum și structurile din lemn ale acoperișului.

Respectarea acestor recomandări reduce semnificativ riscul incendiilor cauzate de coșurile de fum defectuoase sau neîntretinute. Autoritățile reamintesc populației importanța verificării periodice a instalațiilor de încălzire pentru a preveni situații similare.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
0.6 °
0.5 °
93 %
0.5kmh
100 %
mie
1 °
joi
2 °
vin
1 °
sâm
2 °
Dum
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Trebuie că vine o iarnă grea, dacă e să ne luăm după pregătirile localnicilor.

EDITORIAL

O bulibășeală guvernamentală a făcut ca opinia publică din România să sară de fund în sus atunci când a constatat că în codul CAEN...

EPIGRAMA ZILEI

Are, fir-ar ea să fie, Materie cenușie : Căpușoru-i de păpușă Pare-a fi plin cu ... cenușă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...