Postul de manager la cel mai mare spital din județ pare unul urmărit de un blestem.
După ce, la primele ore ale dimineții de luni, numele Lucianei Buliga părea ca sigur pentru interimatul Spitalului Județean, la amiază șefii Consiliului Județean au dat un pas în spate. „Momentan avem niște propuneri, urmează în cel mai scurt depunerea documentelor să vedem cui îi dăm un mandat de interimar. Nu este adevărat că va fi doamna Buliga, nu vă pot spune momentan, nu vrem să punem persoanele respective într-o poziție proastă. Pe noi ne interesează medic, jurist sau economist, cu o vechime de cel puțin cinci ani de zile, studii cu licență și masterat.
Ca medic este greu de crezut că renunță cineva din Mavromati să se ducă manager. Noi oricum trebuie să dăm un interimat de 60 de zile dar poate fi revocat oricând pentru că domnul manager este pe mandat și în momentul în care i se suspendă, adică îi dă drept de a profesa, el își continuă mandatul. Noi trebuie să le spunem oamenilor că mandatul este în funcție de ce primim noi de la justiție”, a spus vicepreședintele CJ, Constantin Bursuc.