miercuri, ianuarie 22, 2025
AcasăLocalProgramări suspendate la cardiologie. Ce trebuie să ştie botoşănenii care au nevoie...

Programări suspendate la cardiologie. Ce trebuie să ştie botoşănenii care au nevoie de consultaţii (VIDEO)

Haosul programărilor la cabinetul de cardiologie din Ambulatoriul integrat al Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani a dus la o decizie radicală. Astfel, programările au fost suspendate până la 1 februarie. Măsura vine în contextul implementării unui nou sistem de programare, menit să rezolve aglomerația care a făcut ca pacienții să fie programați chiar și la șase luni distanță.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Reporterii Monitorul au semnalat de mai multe ori această problemă, punând în lumină dificultățile întâmpinate de pacienți în accesarea serviciilor medicale esențiale. (click pe link pentru detalii)

Vom face o listă în ordinea celor care sună”

Directorul medical al Spitalului Județean Botoșani, medicul Ștefan Bercea, a declarat că decizia a fost luată pentru a se implementa un nou sistem de programare, având în vedere faptul că la acest cabinet, cel mai aglomerat din spital, programările se întindeau până la sfârșitul lunii iulie.

”În cadrul ambulatoriului integrat, ca urmare a faptului că sunt foarte multe prezentări la cabinetul de cardiologie, am luat decizia suspendării până la 1 februarie a programărilor și vom veni cu o altă variantă de programări. Vom face o listă în ordinea celor care sună și în funcție de disponibilitatea cabinetelor și în funcție de pacienții care nu se prezintă vom chema ceilalți pacienți. De aproximativ o săptămână, toți pacienții care au sunat la cabinetul de cardiologie au fost chestionați și întrebați pentru ce problemă se prezintă.

Dacă nu a fost o problemă strictă de cardiologie și au fost mai mult probleme administrative fiind boli cronice, i-am direcționat și le-am propus să se adreseze cabinetelor de medicină internă, unde programările pot fi de pe o săptămână pe alta. După o săptămână de aplicare a noului sistem, nu au mai fost reclamații legate de cabinetul de cardiologie și cred că aceasta va fi varianta și pe viitor”, a declarat medicul Ștefan Bercea.

”Programările la cardiologie deja ajunseseră la sfârșitul lunii iulie”

Directorul medical al spitalului spune că se ia în calcul şi o întrunire cu medicii de familie pentru decongestionarea cabinetului din Ambulator.

”Programările la cardiologie deja ajunseseră la sfârșitul lunii iulie și foarte mulți se prezintă pentru rețeta medicală periodică, rețeta respectivă poate fi dată și de alte specialități, medicină internă, geriatrie. Nu știu de ce medicii de familie nu recomandă paciențilori și aceste specialități. Am venit cu o altă variantă, cu îndrumarea pacienților către specialități de medicină internă, pentru că, cardiologia este o specialitate complementară. Practic și medicii de medicină internă au competență pentru a da tratamentul respectiv.

Rămân pe cardiologie doar pacienții care strict protocoalele medicale recomandă tratamentul de către medicul cardiolog. Pentru programări rămâne același număr, dar programările au fost predate către un alt asistent, pentru că același asistent în timpul activității medicale trebuia să-și răspundă la telefon și perturba și activitatea medicală desfășurată în cabinet. O singură persoană preia toți pacienții și stabilește dacă pacientul hotărăște să meargă la medicină internă, merge acolo, dacă nu rămâne pe lista de cardiologie”, a adăugat medicul Ștefan Bercea.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
92 %
2kmh
100 %
mie
3 °
joi
8 °
vin
4 °
sâm
7 °
Dum
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De văzut, se vede frumos, dar este un gard de tablă în față. Poate se tem că năvălește publicul, cine știe.

EDITORIAL

Se spune că primul rege al României, Carol I, iritat de poziția mereu duplicitară a unui politician român i-ar fi spus, preluând eronat o...

EPIGRAMA ZILEI

Mama-i dusă-n sat cu fusul Azi ne dă târcoale rusul Și de nu tragem zăvorul, Konec, viitorul... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...