Un bătrân a zăcut inconştient câteva ore sub cerul liber, fiind adus la spital cu o ambulanță, în stare de hipotermie.
În vârstă de 84 de ani, dintr-o comună din judeţ, acesta a fost găsit căzut în curtea casei. A fost observat la doar câţiva paşi de uşa de la intrarea în casă. Bărbatul a fost găsit la primele ore ale dimineţii, de câţiva vecini. Iniţial aceștia l-au dus în casă, în speranţa că se va mai încălzi şi îşi va reveni.
Din cauza vârstei înaintate şi a stării în care era, oamenii au apelat serviciul 112. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. „Pacientul era conştient, cu o temperatură a corpului de aproximativ 32 de grade”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani. Acesta a fost adus la Urgenţe, unde a fost introdus într-o pătură specială pentru ridicarea temperaturii cu un grad pe oră, starea lui fiind una stabilă. Ulterior, bătrânul a fost internat pe o secţie a Spitalului Judeţean, pentru supravehere şi tratament de specialitate.
Ce este o hipotermie
Hipotermiile moderate (de la 35 la 32°C) sunt însoţite de frisoane intense (mijloc de apărare a organismului de producerea de căldură), grave (de la 32 la 26°C) şi majore (sub 26°C) însoţite de tulburări ale stării de conştienţă (chiar comă), depresie respiratorie, încetinire a frecvenţei cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac.