miercuri, ianuarie 15, 2025
AcasăLocalDepuneri de flori şi slujbă la Biserica Uspenia, de Ziua Culturii Naţionale...

Depuneri de flori şi slujbă la Biserica Uspenia, de Ziua Culturii Naţionale (video)

După şedinţa festivă a Consiliului Municipal Botoşani, în cadrul căreia aleşii locali au votat ca laureatul din acest an al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia să primească Titlul de Cetățean de Onoare, manifestările au continuat la Biserica Uspenia.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

La biserica în care a fost botezat Mihai Eminescu, festivitatea a început cu ceremonia de depunere a jerbelor şi coroanelor de flori la statuia poetului nepereche. Au fost depuse flori din partea Prefecturii, Consiliului Judeţean, Primăriei, dar şi din partea Uniunii Scriitorilor din România.

A urmat slujba de Te Deum, la finalul căreia au fost sfințite însemnele ce vor fi oferite poetului laureat al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”, ediția a XXXIV-a.

Șapte poeți nominalizați

Seria evenimentelor se va încheia cu Gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, care va avea loc începând cu ora 17:00.

Poeții nominalizați la Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, ediția a XXXIV-a sunt Marian Drăghici, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Grete Tartler, Matei Vișniec, Călin Vlasie și George Vulturescu.

Laureatul va fi ales de juriul național de acordare a premiului din care fac parte Grațiela Benga, Alexandru Cistelecan, Daniel – Cristea Enache, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Irina Petraș și Vasile Spiridon.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.6 ° C
3.6 °
2.2 °
71 %
1kmh
99 %
mie
4 °
joi
2 °
vin
5 °
sâm
6 °
Dum
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Miile de oameni de la mitingul AUR din Botoșani erau mai puțini, dar a fost și frig, e drept.

EDITORIAL

Cu siguranță Hollywood-ul reprezintă pentru mulți actori americani sau nu, un pisc înalt și luminos, un țel în viață, un ideal mult râvnit. De-a...

EPIGRAMA ZILEI

Nene Iancule, să știi, Că azi, „letrele” pierdute Nu se pun la pălării Ci la ... dosărel, cusute!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...