Județul Botoșani a încheiat anul 2024 fără schimbări în rata șomajului, care a rămas la 4,49% timp de trei luni consecutive. Cu aproape 5.000 de șomeri în evidențe, locurile vacante nu reușesc să reducă rata șomajului. În plus, se observă o creștere a ratei somajului, dacă este să ne raportăm la aceeași perioadă a anului 2023, când rata șomajului era de 3,16, iar în evidențele AJOFM erau 3.045 de șomeri.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Din totalul de 4.940 persoane înregistrate în evidențele Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, 956 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.984 erau șomeri neindemnizați.
Șomerii din mediul rural întâmpină cele mai mari dificultăți în angajare. Astfel, 3.594 șomeri provin din mediul rural și 1.346 sunt din mediul urban.
Cei fără studii își găsesc cu greu un loc de muncă
Persoanele cu nivel de instruire gimnazial, adică 8 clase, se confruntă cu cele mai mari dificultăți în găsirea unui loc de muncă, reprezentând 43,99% din totalul șomerilor. Urmează cei cu studii primare sau fără studii, care constituie 21,52% din persoanele fără ocupație. Șomerii cu învățământ profesional reprezintă 16,15%, iar cei cu studii liceale 14,50%. La polul opus, șomerii cu studii superioare sunt cei mai puțin afectați, având o pondere de doar 2,83%, urmați de absolvenții de învățământ postliceal, care constituie 1,01% din total.
„Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 322 persoane foarte greu ocupabile, 3.340 greu ocupabile, 1.256 mediu ocupabile, iar 22 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, au transmis reprezentanții AJOFM Botoșani.
Persoanele de vârstă mijlocie, cele mai afectate de șomaj la Botoșani
Cei mai mulți șomeri botoșăneni sunt cu vârste între 40 și 49 de ani, însumând 1.291 de persoane. Alte categorii numeroase sunt cele de peste 55 de ani (1.154) și între 50-55 de ani (1.091). Mai puțini șomeri se regăsesc între 30 și 39 de ani (783). Tinerii sunt cel mai puțin afectați: 416 au sub 25 de ani, iar 205 au între 25 și 29 de ani.
Rata șomajului la nivel național
La nivel național, șomajul este în creștere la final de an. Datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) arată că rata șomajului înregistrat la sfârșitul lunii noiembrie 2024 a fost de 3,28%, în creștere față de cea din luna anterioară cu 0,08 pp şi mai mare față de cea din luna noiembrie a anului 2023 cu 0,30 pp. Numărul total de şomeri la finele lunii noiembrie 2024 a fost de 261.511 de persoane, mai mare cu 6.167 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.
Din totalul şomerilor înregistraţi, 55.728 au fost şomeri indemnizaţi şi 205.783 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 2.246 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 3.921 de persoane faţă de luna precedentă.