În luna mai a anului 1907, la nici două luni de funcționare în calitate de vicepreședinte în comisia interimară, Ramiro Savinescu își dă demisia, în locul său fiind numit Octav Lupașcu. Gestul în sine nu însemna retragerea din activitatea de administrație publică. Dimpotrivă, în aceeași lună, Ramiro Savinescu este ales în Colegiul II de Cameră cu cel mai mare număr de voturi. Pentru comparație: la Botoșani, din 858 de votanți înscriși pe liste, votaseră 787, voturi anulate – 56; iar din voturile valide, Ramiro Savinescu obținuse 490, față de Dionisie Goilav cu 435 de voturi, Alex Smeltz cu 360 de voturi, Vasile Isăcescu cu 274 de voturi sau Nicolae Iorga cu 179 de voturi. Niciodată însă în cariera sa Ramiro Savinescu nu va mai avea un asemenea avantaj față de alți aleși.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
În anul următor, 1908, devine și acționar al Societății „Moldova de Sus” pentru fabricarea obiectelor de lemn, Botoșani, alături de alte nume cunoscute: A. Enacovici, V. D. Vasiliu, Dionisie Goilav și alții.
„Al treilea fruntaș liberal botoșenean – scria presa vremii – e d. Ramiro Savinescu. D. deputat Savinescu n’are capital băgat în vre-o afacere dubioasă, n’are mărfuri de transportat la gară, nici unt de cărat de la vre-o moșie în oraș”. Îi găsea însă alte beteșuguri: „d. deputat are procese de predat, procese care îi aduc un frumușel beneficiu material. Și pentru realizarea acestor beneficii, nu se sfiește a presa, cu influența sa politică asupra șefului parchetului de Botoșani, și puterii executive cari, docile și fricoase, slujesc cu promptitudine interesele particulare ale reprobatului tânăr deputat”. Mențiunea apărea – e de înțeles – în ziarul „Conservatorul” (nr. 262, 28 noiembrie 1910, p. 2), iar Ramiro Savinescu era liberal. Că își atinsese scopul presa conservatoare, că de vină era activitatea lui Ramiro Savinescu, cert este că la alegerile din februarie 1911, obține doar 168 de voturi, depășindu-l doar pe N. Iorga (80 de voturi) și I.P. Darie (110 voturi).
Devine însă tot mai activ în Clubul Național Liberal din Botoșani, fiind ales, pe 18 decembrie 1911, membru în comitetul sub președinția lui Ioan I.C. Brătianu. Iar la alegerile din martie 1913, îl regăsim pe listele din Colegiul II al Consiliului Județean. De altfel, își va exprima adeziunea totală pentru valorile liberale și într-o telegramă adresată Congresului Liberal la care lipsise: „Împrejurările neprevăzute împiedicându-mă, în ultimul moment, de a fi în aceste momente solemne printre congresiști, declar că sunt partizan devotat al tuturor reformelor propuse pentru care voi lucra cu toată energia, ce ți-o dă convingerea că trebuie să fie de azi înainte crezul politic al oricărui liberal sincer” („Viitorul”, nr. 2052, 25 octombrie 1913, p. 4).
Profesionist desăvârșit, după cum o arată procesele în care lua partea apărării, pe larg reflectate în presă, este ales, pe14 februarie 1912, decan la Baroului de avocați, funcție pe care o va ocupa mulți ani de aici încolo.
Din decembrie 1913, se întrevede ascensiunea lui Ramiro Savinescu în funcțiile autorității publice locale. Astfel, „ la Primărie, unde s’ar fi așteptat să vie fostul primar Urșian, acesta a fost îndepărtat, din cauza atitudinii sale puțin simpatică față de toți cetățenii. În schimb, Ramiro Săvinescu, unul dintre cei mai simpatici tineri din Botoșani și avocat de mâna întâi, va fi, după cât se pare, silit să primească însărcinarea de primar”, scria „Evenimentul” din 13 decembrie 1913 (nr. 233, p. 2).
Previziunile s-au împlinit: în ianuarie 1914, în urma dizolvării consiliilor comunale, se instituie Comisia interimară, în care Ramiro Savinescu e numit președinte, iar la alegerile din 18 martie este ales primar.
În aprilie 1914, încă neconfirmat în funcția de primar, Ramiro Savinescu, urmând procedurile, pleacă București pentru a supune aprobării noul buget al Botoșanilor. Bugetul prevedea spor de salariu și indemnizație de locuință pentru funcționarii mici, dar dezvăluia, în subsidiar, și o serie de probleme pe care le avea orașul: lucrările teatrului mergeau încet, întreagă sumă subscrisă încă nefiind depusă în totalitate de acționari; starea de curățenie a orașului lăsa mult de dorit; străzile pietruite erau acoperite cu noroi, întrucât nu exista un serviciu pentru curățatul lor. Nici în politică, și mai ales la liberali, lucrurile nu mergeau bine, întrucât aceștia îi lăsaseră în primele rânduri pe tineri, iar bătrânii rămăseseră nemulțumiți. Însă, scria presa, „prezența în capul comunei ad-lui Savinescu ne dă dreptul să sperăm că lucrurile nu vor rămâne cum sunt” („Evenimentul”, nr. 47, 4 aprilie 1914, p. 2).
Într-adevăr, după confirmarea lui Ramiro Savinescu în postul de primar, a lui G. N. Cerchez – prim ajutor de primar și a lui Nicolae Obreja – al doilea ajutor de primar, schimbările nu au întârziat să vină. În buget se alocă suma necesară pentru înființarea unei școli comerciale inferioare, identificându-se localul, acordându-se mobilier și toate cheltuielile necesare, așa încât aceasta să înceapă a funcționa de la 1 septembrie 1914. Se prevede și suma necesară pentru definitivarea planului de aliniere al orașului, început în 1908, dar nefinalizat. Pentru halele de carne și pește existente, consiliul votează sume de bani pentru instalarea frigoriferelor necesare la conservarea alimentelor. Se decide amenajarea și construirea viitoarei piețe din fața noului „Teatru Eminescu” și a străzilor adiacente: Cuza-Vodă, calea Națională și piața din fața primăriei. Se iau măsuri pentru a stabiliza fluctuația prețurilor pentru populația săracă și pentru stârpirea comerțului intermediar de alimente.
O chestiune aparte, pe larg comentată în epocă și care pune în evidență perseverența primarului Ramiro Savinescu, a fost cea a pâinii. Ramiro Savinescu numise o comisie (compusă din consilierii: Gh. M. Demetrius, Ștefan Ionescu și N. Obreja, al doilea ajutor de primar), care trebuia să studieze modul în care se fabrica pâinea, scumpirea grâului și să întocmească un regulament de pe urma funcționării căruia să se stabilească prețul pâinii. Se iau măsuri pentru ieftinirea pâinii, însă brutarii refuză fabricarea cantității suficiente de pâine, cartelându-se. Se dispune atunci închiderea brutăriilor de la periferie, primarul retrăgând autorizațiile și dând in judecată pe cei ce refuzau să fabrice pâine. Pentru a îndestula populația orașului și a impune condiții riguroase brutarilor, primarul cere intervenția ministerului pentru a pune la dispoziția comunei cuptoarele de campanie. După două săptămâni, conflictul se stinge, iar brutarii își reiau lucrul spre deplina mulțumire a tuturor.
Și tot în perioada de primar a lui Ramiro Savinescu, la cererea ministerului de război, sunt cedate două porțiuni de teren la două extremități ale orașului, pentru construirea a două nouă localuri de cazărmi, pentru două regimente: reg. 77 rezervă de infanterie și al doilea reg. 66 artilerie rezervă; începe și construcția acestora (după: „Universul”, nr. 171, 24 iunie 1914, p. 3).
Pe 16 august 1914, împreună cu inginerul inspector Toma Dragu și inginerii D. Leonida și Ion Arapu, primarul Ramiro Savinescu recepționează instalația electrică a orașului.
Legat de Eminescu, în ședința din iunie, consiliul local, la inițiativa primarului, hotărăște „ca (…) singurul și frumosul bulevard al orașului să se numească pe viitor Bulevardul Mihail Eminescu”. Iar pe 21 decembrie 1914, la solemnitatea de inaugurare a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, în cuvântarea sa, primarul Ramiro Savinescu spunea: „în calitate de primar, mă simt dator acum să mulțumesc tuturor acelora cari prin concursul și contribuțiunile ce au depus, au avut fericirea de a oferi orașului un asemenea focar cultural național.
Cu acest prilej propun, și cred că e de datoria tuturor românilor, da a contribui, ca să putem glorifica printr’o unică statue, aici în piața teatrului, pe în veci neuitatul Eminescu, pe care cu drept cuvânt l’am putea numi Regele poeziei românești”
Peste trei zile, pe 24 Decembrie, în sala cinematografului „Belvedere”, sub patronajul primarului Ramiro Savinescu, avea loc o mare reprezentație cinematografică în folosul copiilor găsiți din orfelinatul comunal. Asemenea activități, care au luat forma unor reprezentații, serate, ceaiuri, în folosul diverselor comunități vor avea loc frecvent fie la inițiativa primarului Ramiro Savinescu, fie la inițiativa soției sale.
În aprilie 1915, primarul evacuează toată piața Carol în piața halelor, adunând toate alimentele de prima necesitate într-un singur loc. Pe piața rămasă, primar Savinescu intenționa să ridice un monument istoric și să construiască o grădină publică de recreație și jocuri sportive pentru copii.
Care erau principiile și crezul acestui energic primar al Botoșanilor din perioada interbelică, dincolo de cele exprimate în telegrama adresată Congresului liberal? Iată ce spunea într-o luare de cuvânt, în mai 1915, la deschiderea Internatului pentru fiii de săteni din județul Botoșani (internat înființat de prefectul Dionise Goilav și susținut financiar bugetul asociației comunelor rurale din județ, ajutorul dat de epitropia institutului de bătrâni „Nicolae Sofian”, a dlui I. Kalimachi și a unor persoane caritabile din oraș): „fiecare om trăind în mijlocul unei societăți organizate, are și datoria imperioasă de a contribui pe toate căile la consolidarea ei” („Universul”, nr. 131, 14 mai 1915, p. 2).
În martie 1917, Ramiro Savinescu, primarul orașului Botoșani, este numit în funcția de prefect al județului Botoșani, în locul lui Dionisie Goilav, care demisionase. În primul capitol din programul de activitate, Dionisie Goilav propunea construirea, în cel mai scurt timp, a liniei ferate Hârlău-Botoșani, prin care – se spera în epocă orașul Botoșani „va ocupa primul loc reluându-și vechiul renume de metropolă a Moldovei”.
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
