Incident șocant în Centrul Vechi al municipiului, unde o dispută a degenerat într-un act de violență extremă. Cazul a intrat în atenția anchetatorilor, iar în urma investigațiilor procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au decis trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui bărbat de 45 de ani, acuzat de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Conform anchetatorilor, totul s-a petrecut pe 7 aprilie 2023, ziua în amiaza mare, când presupusul agresor, D.F., care se afla în zona Centrului Vechi, pe fondul unor conflicte anterioare, l-a atacat cu o bâtă din lemn pe un alt localnic. Victima, F.B., s-a apărat instinctiv cu brațul stâng, însă lovitura cu bâta i-a provocat o fractură gravă, pentru care a avut nevoie de 55-65 de zile de îngrijiri medicale.
Presupusul agresor beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție, până la o eventuală condamnare definitivă.
Incidentul pune din nou în lumină problemele grave de securitate din Centrul Vechi al Botoșaniului, o zonă care, în ciuda potențialului istoric și turistic, continuă să fie marcată de acte de violență.