Polițiștii au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic, dar și pentru asigurarea respectării legislației privind utilizarea articolelor pirotehnice.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Scopul este protejarea atât a faunei sălbatice, cât și a siguranței publice, mai ales în perioada sărbătorilor, când utilizarea necorespunzătoare a artificiilor și pocnitorilor poate genera evenimente grave.
Protecția fondului cinegetic
În județ există 49 de fonduri cinegetice unde polițiștii desfășoară acțiuni regulate pentru verificarea legalității vânătorilor și prevenirea incidentelor. În ultimele luni, au fost organizate 16 acțiuni în colaborare cu Biroul pentru Protecția Animalelor și structurile de ordine publică. Acestea au dus la controlarea a 60 de persoane fizice și juridice și aplicarea a 73 de sancțiuni contravenționale, însumând peste 70.000 de lei.
„Ca măsură complementară, în 13 cazuri s-a dispus anularea permisului de armă deținut de persoane care nu au respectat legea”, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, comisarul șef de poliție Cristian Râznic, șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. Totodată, au fost întocmite 12 dosare penale pentru braconaj cinegetic.
Un exemplu semnificativ a fost înregistrat în luna noiembrie, când trei persoane din municipiul Botoșani, comuna Răchiți și comuna Bălușeni au fost reținute pentru braconaj cinegetic. Polițiștii au efectuat opt percheziții domiciliare, confiscând patru autoturisme, o armă de vânătoare, un dispozitiv de termoviziune, 12 cartușe și 100 de kilograme de carne de vânat.
Siguranța în utilizarea artificiilor
La nivel național, campania „Pirotehnic” coordonată de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase are ca obiectiv principal prevenirea incidentelor cauzate de utilizarea ilegală a articolelor pirotehnice. În Botoșani, polițiștii au desfășurat 55 de controale și trei percheziții domiciliare, confiscând 2.500 de kilograme de materiale pirotehnice neautorizate.
„La data de 13 decembrie, în urma unei percheziții la domiciliul unui bărbat de 42 de ani, au fost găsite 10.000 de articole pirotehnice destinate exclusiv pirotehnicienilor, fără avize sau autorizații corespunzătoare”, a mai arătat comisarul șef de poliție Cristian Râznic.
Polițiștii reamintesc faptul că utilizarea articolelor pirotehnice este strict reglementată. Persoanele fizice pot folosi doar produse din categoria F1, însă comercializarea sau utilizarea altor categorii fără autorizație poate atrage sancțiuni drastice.
Protecția Animalelor
Respectul față de animale este un pilon important în activitatea polițiștilor botoșăneni. Într-un caz recent din comuna Mihai Eminescu, un bărbat a fost trimis în judecată după ce a ucis intenționat o pisică aruncând cu o piatră. „Dosarul a fost înaintat unității de parchet competente cu propunere de trimitere în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere cu intenție fără drept a unui animal”, a declarat inspectorul principal de poliție Sorin Chițan, șeful Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Botoșani.
Pe lângă aceste cazuri, polițiștii au intensificat verificările privind regimul deținerii câinilor ogari și prevenirea abandonului animalelor. „Facem apel la cetățeni să manifeste responsabilitate și empatie față de animale, mai ales în sezonul rece”, a mai spus inspectorul principal de poliție Sorin Chițan.
Recomandări pentru cetățeni
Polițiștii atrag atenția asupra respectării legislației pentru deținerea armelor și a articolelor pirotehnice, subliniind că nerespectarea legii poate avea consecințe grave. În acest an, în județul Botoșani au fost anulate 78 de permise de port-armă. De asemenea, utilizarea articolelor pirotehnice este interzisă în anumite condiții, cum ar fi în apropierea locuințelor, drumurilor publice sau pădurilor.