Poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani, împreună cu lucrători ai Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost, miercuri, alături de copiii din cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 14 Botoșani, în mijlocul cărora au derulat activităţi de informare privind respectarea regulilor de circulaţie rutieră.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Astfel, s-au purtat discuţii despre regulile care trebuie respectate pe stradă: traversarea străzii prin locurile special amenajate, semnificaţia culorilor semaforului electric, obligaţii ce trebuie respectate în calitate de biciclist, alegerea unor locuri de joacă ferite de orice pericol. Copiii au avut acces în interiorul unei mașini de intervenție, simțindu-se pentru câteva clipe și ei mici polițiști.
De asemenea, copiii au primit informaţii privind siguranţa personală acasă, pe stradă şi în locurile de agrement. Întâlnirile poliţiştilor cu copiii au avut un caracter interactiv, în cadrul cărora copiii au primit sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt singuri acasă, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie.
Activităţi similare vor avea loc şi la nivelul altor unităţi şcolare din judeţ.