luni, decembrie 16, 2024
AcasăLocalTeatrul „Mihai Eminescu" își deschide porțile după un deceniu de renovări

Teatrul „Mihai Eminescu” își deschide porțile după un deceniu de renovări

După mai bine de un deceniu de renovări și promisiuni amânate, Teatrul „Mihai Eminescu” își va deschide larg porțile pentru publicul botoșănean. O clădire simbol a orașului, care a stat închisă timp de 10 ani, va fi redeschisă cu evenimente culturale de amploare, anunță autoritățile.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Seria evenimentelor dedicate redeschiderii va începe pe 20 decembrie, când publicul va avea ocazia să pășească pentru prima dată în noul Teatru „Mihai Eminescu”, complet modernizat.

Biletele pentru premieră s-au vândut în câteva minute

Pe 21 decembrie, se vor împlini 110 ani de la prima deschidere a teatrului, un moment simbolic pentru comunitatea botoșăneană. Teatrul „Mihai Eminescu” va marca acest moment premiera spectacolului „Intrigă și iubire” de F. Schiller, în regia lui Dumitru Acriș. Biletele s-au vândut integral în doar cinci de minute de la începerea vânzării.

Pe 22 decembrie, melomanii vor fi invitați să participe la un concert simfonic susținut de Filarmonica „George Enescu” Botoșani. Seria evenimentelor se va încheia pe 23 decembrie cu un spectacol dedicat celor mici, oferit de Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”.

Premiera spectacolului „Intrigă și iubire” se joacă și după sărbători

Totuși, biletele pentru următoarele reprezentații ale spectacolului „Intrigă și iubire” de Friedrich Schiller, programate pentru 11 și 12 ianuarie 2025, de la ora 19,00, au fost puse în vânzare online, însă mai sunt puține locuri disponibile.

Regia și scenografia îi aparțin lui Dumitru Acriș, dramaturgia Angelinei Roșca. De coregrafia s-a ocupat Victoria Bucun și asistența de regia asigurat-o Ella Nistor. Din distribuția fac parte Sorin Ciofu, Silvia Luca, Gina Patrașcu-Zamfirache, Alexandru Dobynciuc, Oana-Maria Tudoran, Dana Bucătaru, Ella Nistor, Petruț Butuman, Lenuș Moraru, Răzvan Amitroaei, Lorena-Petronela Chiribuță, Irina Mititelu, Crenola Muncaciu, Silvia Răileanu, Lidia Uja, Alexandra Vicol, Cezar Amitroaei, Volin Costin, Radu Dragoș.

„Această reinterpretare modernă a dramei clasice „Intrigă și iubire” a lui Friedrich Schiller este un comentariu social și un apel la acțiune pentru schimbare și justiție. Spectacolul păstrează temele centrale ale piesei, cum ar fi lupta pentru
putere, corupția, inegalitatea socială și iubirea interzisă, dar le adaptează la
contextul României contemporane pentru a le oferi o perspectivă proaspătă și
captivantă asupra problemelor actuale ale societății. Conflictele psihologice puternic pronunțate sunt de natură să inspire reflecție atât asupra frustrărilor și dezamăgirilor față de sistemul actual, cât și asupra relațiilor interpersonale într-un spațiu lipsit de valori morale”, au spus reprezentanții teatrului.

Probleme de vizibilitate înainte de redeschiderea Teatrului „Mihai Eminescu”

Cu doar câteva zile înainte de inaugurarea oficială, echipa tehnică a Teatrului „Mihai Eminescu” a descoperit o deficiență structurală. Astfel, vizibilitatea scenei este parțial obstrucționată din anumite loje și din balcon, afectând experiența spectatorilor din aceste zone. Problema a fost sesizată abia în timpul repetițiilor de pregătire, iar autoritățile locale și constructorii sunt în căutarea unor soluții de remediere rapidă, cum ar fi ridicarea scaunelor sau repoziționarea acestora.

„Având în vedere amploarea proiectului, sunt inevitabile unele ajustări pe parcurs. Vă asigur că atât noi, cât și autoritatea locală, și constructorul, depunem toate eforturile pentru ca, până la data inaugurării, fiecare spectator să se bucure pe deplin de edificiu și de actul artistic”, a declarat Alexandru Vasilachi, managerul Teatrului „Mihai Eminescu”, pentru „Monitorul de Botoșani”

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.7 ° C
7.8 °
6.6 °
69 %
8.5kmh
100 %
lun
9 °
mar
10 °
mie
11 °
joi
9 °
vin
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cică sunt niște mici greșeli și unii nu văd scena, dar după zece ani de lucrări e normal.

EDITORIAL

În cursul alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu nu a însemnat doar omul - altfel un șarlatan cu o capacitate cameleonică ieșită din comun - ci...

EPIGRAMA ZILEI

Seara, când a primit cardul I-a spus după un suspin, Că-i inteligent ca gardul Și frumos precum un ... PIN!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...