Olivian Barabasa, președintele organizației PSD Șendriceni, a ajuns în atenția justiției, după ce a fost trimis în judecată pentru presupusă obținere ilegală de fonduri. Dosarul acestuia a trecut de etapa Camerei preliminare de la Tribunalul Botoșani, dar până la o decizie definitivă, politicianul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Cazul său a ieșit iveală în urmă cu mai bine de o jumătate de an. Astfel, la sfârșitul lunii mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au organizat cinci percheziții domiciliare la mai multe proprietăți ale acestuia, ridicând documente contabile și alte înscrisuri cu valoare probatorie.
Membru PSD, acuzat de folosirea documentelor false la subvenții
Ulterior, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean au oferit o serie de informații, fără a face public însă numele lui Barabasa. Potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2020 – aprilie 2022, membrul PSD ar fi justificat în fals subvențiile alocate de la bugetul de stat pentru angajarea unor persoane cu vârsta de peste 45 de ani.
„Bărbatul ar fi depus documente false pentru încheierea unei convenții, încasând în mod ilegal 81.000 de lei, cu titlul de subvenție, pentru angajarea de persoane în vârstă. Totodată, acesta ar fi decontat în mod ilegal cheltuieli cu cazarea refugiaților din zona de conflict și ar fi încălcat condițiile legale privind accesarea fondurilor printr-un program național de finanțare”, au precizat atunci reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Descoperiri surprinzătoare
În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, documente contabile și alte înscrisuri cu valoare probatorie, documente de identitate și carduri bancare aparținând unor cetățeni străini.
Totodată, au fost descoperite trei utilaje de fabricare peleți, achiziționate prin intermediul unui program național de finanțare, a căror valoare a fost justificată în fals, ca fiind de 45.000 de lei, deși nu acesta era costul real, iar utilajele nu erau noi.
Sechestru pe un imobil
În urma activităților desfășurate, Olivian Barabasa a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere, și s-a instituit sechestru asigurator asupra unui imobil în valoare de 118.000 de lei, în vederea recuperării prejudiciului.
Investigațiile au durat până la sfârșitul lunii august, când Olivian Barabasa a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribuinalul Botoșani sub acuzația de obținere ilegală de fonduri.
Un traseu politic controversat
Olivian Barabasa a câștigat un mandat de consilier local în comuna Șendriceni în 2020, însă a renunțat la această funcție pentru a deveni consilier al primarului. În ciuda acuzațiilor grave, el nu a oferit nicio declarație publică privind situația sa.
Deocamdată, cazul este în mâinile instanței, iar justiția urmează să stabilească dacă acuzațiile se confirmă. Până atunci, Barabasa beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege, inclusiv prezumția de nevinovăție.