În județul Botoșani, votul pentru alegerile parlamentare a debutat la ora 7,00, în toate secțiile de votare. Unii dintre botoșăneni s-au prezentat la secții la prima oră, nerăbdători să voteze „pentru democrație”.
A așteptat să se deschidă secția de votare
În jurul orei 7,00, secțiile de votare s-au deschis, iar primii alegători au venit imediat pentru a-și exercita dreptul constituțional de a vota. Doamna Ana a fost prima votantă de la Sectia 1 din Botoșani. Atât de dornică de a-și exercita dreptul a fost, încât a și așteptat câteva minute până la deschiderea sectiei.
Profesoară de istorie pensionară, acum, la cei 72 de ani ai săi, spune că în ziua alegerilor si-a facut un obicei ca votul să fie primul lucru pe care îl rezolvă.
“Întotdeauna am votat la prima oră. De obicei ce am votat a și ieșit. De obicei ce am votat a și ieșit. Mulți colegi, nu știu dacă am voie să spun, m-au sunat să mă întrebe cine este cel de pe locul întâi (la prezidențiale n.a.). Și vă spun sincer. Puțin, puțin auzisem, îl și văzusem la o emisiune, nu spun la ce televiziune și nu mi-a plăcut”, a spua Ana Bărculeț, primul votant de la sectia 1 de votare din municipiul Botoșani.
Pensionara spune că își dorește, la fel ca la celelalte alegeri, să iasă chiar cei pe care ii voteaza. “Astăzi am venit la vot să votez exact așa cum am votat 35 de ani. Nu mi-am schimbat părerea. Îmi doresc ce își dorește tot românul. Să fie democrație, să fim în continuare pe drumul pe care l-am pornit, euroatlantic. Nicidecum spre răsărit. Sunt profesoară de istorie. Sunt acum pensionară și știu ce a însemnat în istoria noastră națională prezența Imperiului Țarist și mai târziu a URSS. De aceea am venit prima, acum, să votez pentru democrație. Democrație înseamnă partide politice puternice și de aceea, îndemn pe toți botoșănenii să vină la vot, să-și dea votul pentru democrație și pentru traseul euroatlantic”, a mai spus profesoara de istorie.
Vot cu speranța într-un viitor mai bun
De la primele ore ale dimineții, oameni de toate vârstele s-au așezat la cozi în fața secțiilor de votare, cu speranța că alegerea lor va contribui la un viitor mai bun pentru comunitatea lor. “Să rămânem în comunitate, să nu iesim. Acum, pentru noi ăștia mai în vârstă mai e cum e, dar tineretul să ne vina acasă, să fie liniste, ordine. Zic eu ca e mai bine cu Vestul”, a spus un alt botoșănean venit la vot.
În județul Botoșani, procesul de votare decurge în mod normal, iar reprezentanții secțiilor de votare sunt pregătiți pentru o zi lungă, dar fără evenimente neprevăzute.
“Am primit primul votant, doamna care a votat mai înainte. Sperăm să fie de bun augur și să vină cât mai multă lume la votare, așa cum s-a întâmplat și până acum, iar procesul de votare să se desfășoare în mod corect legal și fără probleme deosebite. Doamna la cât a venit? La 7 și cred că 1-2 minute, adică aproape imediat după ce am deschis la ora 07,00 secția de votare”, a spus Ioan Ștefancu, președintele Secției nr. 1 de votare din Botoșani.
Autoritățile fac apel la toți cetățenii să participe activ la alegeri
Pe tot parcursul zilei, autoritățile și echipele de monitorizare vor urmări derularea procesului electoral, iar secțiile de votare vor rămâne deschise până la ora 21,00, pentru a le oferi tuturor cetățenilor posibilitatea de a-și exprima opțiunea.
Autoritățile fac apel la toți cetățenii să participe activ la alegeri și să își exercite dreptul de vot, într-un proces democratic care poate influența destinul țării și al comunității.
La parlamentare, secțiile s-au deschis la ora 7,00 şi se vor închide la ora 21,00. Dacă atât în ţară, cât şi în străinătate vor fi alegători care nu au apucat să voteze, atunci preşedintele Biroului secţiei de votare poate decide prelungirea votării, dar nu mai târziu de 23,59, când sistemul va fi închis.
Pe fondul lucrărilor de reabilitare și modernizare efectuate în cadrul unităților de învățământ din municipiul Botoșani, locațiile unor secții de votare au fost modificate. Botoșănenii trebuie să știe că pot identifica locația în care își vor exercita dreptul de vot, utilizând platforma REGISTRUL ELECTORAL – Autoritatea Electorală Permanentă, în baza Codului Numeric Personal (CNP) și a numelui de familie. Platforma poate fi accesată intrând pe https://www.registrulelectoral.ro/.