Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident cumplit produs în noaptea de joi spre vineri pe DN2, la Valea Seacă, în județul Bacău.
Pe 29 noiembrie a.c., în jurul orei 04,30, în timp ce conducea un autoturism MCV cu 7 locuri pe DN2-E85, dinspre Adjud spre Bacău, un bărbat de 46 de ani ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 43 de ani.
Au intervenit la fața locului mai multe echipaje de descarcerare din Adjud și Bacău, precum și mai multe ambulanțe, inclusiv echipaje SMURD, pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate și a interveni prompt pentru salvarea acestora.
Din nefericire, bilanțul acestui cumplit accident este unul tragic. Trei persoane au murit din cauza rănilor suferite, doi bărbați, de 46, respectiv 55 de ani și o femeie de 45 de ani, toți din autoturism. Totodată, alte cinci persoane, cu vârste cuprinse între 8 și 43 de ani, au fost rănite. Două dintre victime erau adulți, una în stare de inconștiență, una conștientă, iar trei erau copii minori, unul fiind inconștient, doi conștienți la momentul intervenției. Răniții, care suferiseră toți politraumatisme, au fost preluați de echipajele medicale și transportați către spital.
Potrivit informațiilor de la fața locului, șoferul autoutilitarei nu se afla sub influența alcoolului. Ulterior, acesta a fost transportat la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.