Unii dintre refugiații revoluției polone de la 1830-1831, ungurești din 1848 și polone din 1862-1863 – scria Ludovic Dauș – „găsiseră mai toate casele boierilor moldoveni deschise și la Mihăileni, și în Dorohoi și la Roman, dar mai ales în Botoșani”.
Hatmanul conte Adam Valesinsky, fost comandant al cazacilor ucraineni, generalul Dombrovsky, refugiat din Siberia unde fusese surghiunit de guvernul țarist, Alfred Dauș, Schmid, Bilinsky, Cornel Dobjansky, colonelul Rochitnitsky, Isaac Tokarsky, Candiani „formau un cerc îngrijitor, un cuib nihilist (…) în nordul Moldovei, la o aruncătură de băț de «granița» Austriei și a Rusiei! Autoritățile se făceau că nu văd, și guvernul lui Cuza că nu știe de existența lor, căci în Principatele Unite majoritatea nutrea o caldă simpatie pentru acești soldați ai unui ideal de libertate și dușmani ai Rusiei” (L. Dauș, Un cazan în fierbere și un maimuțoi cu epoleți, în: „Adevărul literar și artistic”, nr. 126, 22 aprilie 1923, p. 7). Unii dintre ei au rămas în Botoșani până la sfârșitul vieții, alții au migrat spre alte regiuni, pierzându-și urmele.
Un scurt necrolog, publicat în „Dimineața” din 8 februarie 1924 (nr. 6196), anunța decesul, la Chișinău, a inginerului Alfred Dauș. Născut în 1845 în Boemia, Alfred Dauș își făcuse studiile la Praga, obținând titlul de inginer. Luase parte la primele mișcări pentru eliberarea Poloniei, iar după înfrângerea armatelor poloneze de cele rusești, se refugiase în România, stabilindu-se la Botoșani. Timp de 40 de ani a fost inginerul județului. Fusese căsătorit cu o nepoată a lui Costache Negri. La Chișinău se stabilise de câțiva ani.
Apreciat la Chișinău, Alfred Dauș era contestat la Botoșani pe motivul unor situații, cărora le putem da sau nu crezare și care, poate, nici nu mai contează decât pentru concluzii generale că perspectiva nu doar asupra lucrurilor, ci și asupra oamenilor poate fi uneori diametral opusă.
Așadar, cineva din Botoșani, care semna A.V.B. îi cerea lui Alfred Dauș actul de naturalizare și diploma de inginer hotarnic, invocând relatările unor cetățeni din Botoșani, precum că Alfred Dauș „în 1863 (…) a făcut parte din insurecţiunea polonă contra Ruşilor sub numele de Alfred Bușec”. Faptul se confirmă și biografic, ca și stabilirea sa la Botoșani.
La Botoșani, scrie A.V.B., „Bătrânul Udrischi, inginer distins pentru hotărnicii, l’a luat spre nenorocirea lui sub protecţia sa, şi l’a angajat ca practicant”. „Susţinut de familiile Ghika şi Cristescu, cu multă influenţă în judeţul Botoşani”, ar fi reușit „prin cele mai înjositoare slugărnicii, a obţine hotărnicii de păduri”.
„La căsătoria sa, în loc de Alfred Buşec a ieşit Alfred Dauş, inginer hotarnic, cetăţean român, politician conservator şi geambaş. A cumpărat o casă în Botoşani cu care, după nesfirşitele stăruinţe ale nevestei sale, a fost trecut în listele electorale comunale şi după doi sau trei ani” a fost înscris în „listele politice”. Am omis invectivele din acel articol publicat în „Adevărul” din 13 iunie 1896 (nr. 2560), care spun oarecum mai mult despre autorul textului decât despre Alfred Dauș. În toată situația, cert este că Alfred Dauș trebuia să fi avut și merite, și studii pentru a accede în anumite ierarhii. Iar mutarea sa la Chișinău – am vrea să credem – nu a fost cauzată de o atare atitudine în Botoșani (nu ar fi de exclus nici aceasta): fiul său, scriitorul și senatorul, avocatul Ludovic Dauș fusese numit în 1924 director al Teatrului Național din Chișinău. De altfel, biografii vor reține și în cazul lui Ludovic Dauș, pe lîngă ortografia Dousa, Dușa, și Bouschek, dovadă că familia nu-și tăgăduia proveniența. Chiar Ludovic Dauș explica, în unul din textele sale, că realitatea era alta: numele adevărat era Alfred Josef Doușa, dar a fost ascuns mult timp sub pseudonimul de Josef Bușeck, nume împrumutat de la mamă-sa, respectiv bunica lui Ludovic Dauș. „Sub acest nume se ascunsese Alfred Josef Doușa luptând contra rușilor sub ordinele lui Velejinsky, și sub acest nume se ascundea de poliția austriacă ce urmărea pe revoluționari până și în Moldova” (L. Dauș, Un cazan în fierbere…).
Ludovic Dauș însuși obține cetățenia – sau cum se spunea în epocă „împătenirea” – la cererea lui P. Grădișteanu, în Ședința Senatului din 11 Februarie 1899. Era absolvent al Facultății de Drept, domiciliat în Botoșani.
În Botoșani își făcuse și debutul de scriitor, publicând primele poezii în Curierul Român al lui Ioniță Scipione Bădescu. La Chișinău, Ludovic Dauș ajunge după ce trece prin Iași, refugiindu-se după ocuparea Bucureștiului.
Și deși activitatea sa la Chișinău este cunoscută mai ales ca director al Teatrului Național, nu s-a limitat doar la aceasta.
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
