marți, aprilie 1, 2025
AcasăLocalCampanie de informare demarată de Poliţie înainte de alegeri

Campanie de informare demarată de Poliţie înainte de alegeri

În perioada 24 noiembrie – 8 decembrie a.c., la nivel național, se vor desfășura trei tururi de scrutin, pentru alegerea Președintelui României, respectiv a membrilor Parlamentului, care vor fi precedate de campaniile electorale și de alte acțiuni specifice procesului electoral.

În acest context, Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității a lansat, la nivel național, ,,Campania de informare, prevenire și conștientizare a cetățenilor privind legislația în contextul electoral România votează”.

Scopul campaniei urmărește creșterea gradului de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la importanța respectării cadrului legal în perioada premergătoare alegerilor, precum și pe tot parcursul zilelor de desfășurare a procesului electoral.

Astfel, în cadrul acestei campanii, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară activități cu caracter informativ-preventiv, în rândul comunității, pentru informarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea legislației electorale și cu privire la sancțiunile aplicabile în caz de nerespectare a acesteia, precum și pentru prevenirea infracțiunilor asociate procesului electoral.

Polițiștii vă informează că, în conformitate cu articolul 386 din Codul penal: fapta de a oferi sau a da bani, bunuri sau alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat, constituie infracţiunea de corupere a alegătorilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani reamintește cetățenilor că pot sesiza orice tentativă de încălcare a legislației electorale, apelând numărul unic de urgență 112 sau contactând cea mai apropiată unitate de poliție.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.1 ° C
11.6 °
10 °
89 %
1.8kmh
65 %
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...