miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocalAutoturism ridicat de pe Marchian. Cum a fost parcat (VIDEO)

Autoturism ridicat de pe Marchian. Cum a fost parcat (VIDEO)

Polițiștii locali au apelat, marți dimineață, la autospeciala de ridicare a mașinilor a celor de la Eltrans.

Un autoturism a fost lăsat parcat chiar pe trecerea de pietoni de către o șoferiță. Potrivit martorilor, femeia ar fi încercat inițial să parcheze la Spitalul Județean. Cum parcarea este parțial ïnchisă, aceasta a fost scoasă de gardieni din parcare. A lăsat mașina pe strada Marchian, dar probabil nu a observat că se afla chiar pe trecere și a plecat imediat spre spital, grăbită. La scurt timp, la fața locului și-a făcut apariția un echipaj al Poliției Locale. Oamenii legii au încercat să dea de șoferiță, dar cum nu au reușit, au apelat la cei de la Eltrans, care au ridicat autoturismul cu o autospecială.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
9.4 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
11 °
mie
11 °
J
9 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...