O femeie de aproape 200 de kilograme a ajuns la spital în stare gravă. În vârsta de 70 de ani, din comuna Cristeşti, femeia a avut nevoie de un transport aparte la spital.
Din cauza problemelor respiratorii pe care aceasta le acuza, membrii familiei au apelat serviciul 112 pentru a cere ajutor. În scurt timp o ambulanţă a fost trimisă la faţa locului. Pentru că femeia cântărea peste 180 de kilograme şi transportul cu targa din autosanitară nu era sigur, cadrele medicale de la ambulanţă s-au văzut nevoite să ceară ajutorul pompierilor.
La fața locului a fost trimisă Autospeciala pentru Transport Personal și Victime Multiple (ATPVM), pacienta fiind preluată sub supravegherea asistentului. “Pacienta a fost stabilizată și ulterior transportată la Urgenţe. A fost preluată de cadrele medicale şi supusă la mai multe investigaţii de specialitate. Se mobiliza foarte greu, din cauza greutăţii, dar şi a problemelor respiratorii”, a precizat Tiberiu Roman, asistent principal în cadrul SJA Botoșani.